Kosovo je Srbija?

“Lažemo da bi smo obmanuli sebe, da utešimo drugog; lažemo iz samilosti, da nas nije strah, da ohrabrimo, da sakrijemo svoju i tudju bedu, lažemo zbog poštenja. Lažemo zbog slobode. Laž je vid našeg patriotizma i potvrda naše urodjene inteligencije. Lažemo stvaralacki, maštovito, inventivno.”

“ Noi mintim ca sa ne deceptionam pe noi insine, ca sa consolam pe ceilalti. Noi mintim pentru mila, mintim ca sa inlaturam frica, ca sa ne incurajam pe noi insine si ca sa ascundem mizeria noastra, dar si a altora. Noi mintim pentru dragoste si onestitate. Noi mintim pentru libertate. Minciuna este o trasatura a patriotismului nostru si dovada a istetimii inascute. Noi mintim in mod creativ, imaginativ si inventiv.”

Dobrica Ćosić – scriitor Serb si nationalist renumit, presedinte al Yugoslaviei intre 1992 – 1993.

Am deschis acest subiect de discutie nu cu scopul de a lua partea sarbiilor sau albanezilor in aceasta disputa care a durat sute de ani. ‘’Kosovo je Srbija’’ este o expresie care s-a auzit si inca se mai aude pe straziile Belgradului, s-a auzit la Bucuresti si peste tot in Romania si intodeauna a fost insotita de un mix de sentimente. Incercand sa evit sentimente pro sau contra expresie : Kosovo je Srbija, va ofer o scurta prezentare a problemei, vazuta din anumite puncte de vedere care pot ajuta pe oricine sa judece daca expresia are sens si baza istorica sau este un rezultat a emotiilor complexe care au caracterizat Iugoslavia si tariile care s-au format dupa dastramarea acesteia.

1. Istorie

Albanezii.

– Din datele istorice, dar si din cele arheologice, lingvistice si antropologice se poate trage concluzia ca albanezii sunt urmasii directi ai Ilirilor si de aceea sunt considerati primii in pamanturile in care traiesc si astazi. Într-o excelentă lucrare, «Gli illiri», a cercetătorului croat Aleksander Stipcevici, din Zagreb, publicată încă din anul 1966, când situaţia din Kosovo nu ridica probleme, aflăm că vechii greci numeau ca iliri «…populaţiile aşezate la nord de Macedonia şi Tracia, de la hotarele Caoniei şi de la Tesporţia până la Dunăre». Autorul ajunge la concluzia că «…ilirii locuiau o întindere cuprinsă între Marea Adriatică la vest şi Alpii orientali până la Dunăre, Morava la est şi pământurile elenice la sud», ceea ce ne duce la concluzia că erau vechi locuitori ai Peninsulei Balcanice, având unele asemănări cu populaţiile din marea familie tracică şi fiind în contact direct şi cu cea dacică. Ilirii vor fi romanizaţi pe coasta Mării Adriatice, dând şi unii împăraţi Romei, însă marea masă iliră îşi va păstra etnicul până în secolul VII, când se va începe asimilarea lor de coloniştii diferitelor neamuri slave, mai puţin cei din Munţii Albaniei, albanezii considerându-se a fi urmaşii vechilor iliri“, spune Gelcu Maksutovici, doctor în istorie şi preşedintele Uniunii Culturale a Albanezilor din România.

„Din toate timpurile, cele mai multe neînţelegeri între sârbi şi albanezi s-au concentrat asupra districtului Kosova, pe care sârbii, din interese politice, îl desemnează cu numele de Vechea Serbie. Or, istoria ne arată că ţinutul pe care sârbii îl numesc astfel se numea, în antichitate: Dardania. Căutând etimologia cuvântului, vedem că albanezii traduc acest cuvânt, în limba lor, prin pară sau păr (dardha). În Albania sunt însă şi azi multe sate cari poartă numele de Dardha şi locuitorili lor se numesc Dardhani sau Dardhari, ceea ce corespunde exact cu numele vechilor Dardanieni, cari nu erau altceva decât strămoşii albanezilor ce locuiesc aceste ţinuturi şi azi. Cât priveşte pe Sârbii, venirea lor în Balcani datează numai din era noastră: 636, cotropind ţinuturile ocupate atunci de către albanezi, cari au trebuit să le cedeze locul şi să se refugieze în munţi. Şi atunci vedem pe sârbi stabilindu-se în părţile pe care o numesc Vechea Serbie.“ (Nicolae Lako, „Drepturile Albaniei“, Tipografia Albania, Constanţa, 1921)

In anul 160 I.H Iliria este ocupata decatre Imperiul Roman si Dardania devine parte a Moesiei de Sus (Moesia Superiora). Capitala Dardaniei devine Naissus. Regiunea, deja romana, a Dardaniei includea Kosovo de astazi, in est, si provincia nou creata a Prevalitanei, cu capitala in Doclea.

In 527, imparatul Justinian I, incepe ocuparea regiunilor romane. Dupa cativa ani Dardania este inclusa in Imperiul Bizantin. Cu inceperea sec. VII in regiune incep sa se simta primele miscari ale slavilor. Intre anii 839 – 852 Dardania se gaseste sub ocupatia imparatului bulgar, Khan Presian.

In aceasta perioada Imperiul Bizantin incepe un nou razboi cu Imperiul bulgar si in anul 1018 reuseste sa re-ocupe Dardania.

In sec. XI Imperiul Bizantin incepe sa dispara si un nou imperiu incepe sa se faca simtit in viata Dardaniei: Imperiul Sarbilor. In 1018 Stefan Nemanja incepe razboiul pentru ocuparea Dardaniei, lucru care il reuseste in anul 1216. Sarbii reusesc sa creeze Imperiul Sarbiilor (1346 – 1371) care includea Sarbia de astazi, Muntenegrul si o parte din Kosovo de astazi.

Sarbii

Sarbii sunt un popor care apartine grupului Indo-European si in acelasi timp rasei slave. Analizele etnice arata ce ei (sarbii) sunt de orgini Balto-Slavice. Exista 2 teorii despre venirea lor in Balkani : 1. veniti din munti Urali (aici se face o legatura probabila cu triburile sorb, care traiau in muntii Caucazi); 2. veniti din Europa centrala : Sudul Germaniei si nordul Cehiei de astazi. Exista o a treia varinata despre origina sarbilor, dar care nu gaseste un sprijin real in lumea oamenilor de stiinta, cea ca sarbii sunt urmasi ai iliriilor si ca Regatul Ilir era condusi de sarbi.

Exista date istorice care dovedesc ca triburile slave au ajuns in Balkan in sec. VII intr-un numar nu foarte bine determinat, dar se crede ca au fost in jur de 10-20 000 de oameni. La inceput slavii nu au avut un teritoriu al lor, dar la putin timp dupa ce au ajuns in Balkan ei au ajuns la o intelegere cu Heraclius Flavius Augustus (Imparat Roman) si au ocupat teritoriul Dalmat. Se crede ca numele de Sarb provine din latina – servus: servant. Prima organizare statala a sarbilor are loc in sec VII si VIII. Nu se stie care a fost prima capitala (se crede ca au fost mai multe orase importante), dar in croniciile istoricilor contemporani se vorbeste de Ragusa (Dubrovnik de astazi) si Dostinika. Desi multi cercetatori s-au concentrat la analizarea primelor forme state ale sarbilor, nici-unul nu a reusit sa stabileasca locul exact al orasului Dostinika.

In 1018 dinastia Nemanja incepe razboiul pentru ocuparea Dardaniei, lucru care il reuseste in anul 1216. Sarbii reusesc sa creeze Imperiul Sarbiilor (1346 – 1371) care includea Sarbia de astazi, Muntenegrul si o parte din Kosovo de astazi.

La venirea lor pe Pensinsula Balcanica sarbii au fost un popor pagan. Nu exista date clare despre primele contacte ale sarbilor cu popoarele care traiau déjà in Balcan, dar se stie ca au existat schimburi de cuvinte, spre exemplu: sarbii au folosit aceasi denumiri ca si popoarele autohtone pentru muntii, rauriile si regiuniile mai mari, dar au folosit noi denumiri in slava pentru regiuni mai mici (care astazi le numim sate). De la vlahi si de la albanezi sarbi au luat anumite terminologii in cresterea animalelor, iar in schimb, vlahi si albanezi au imprumutat multe cuvinte din domeniul agricultural.

Vlahii si albanezii foloseau aceasi cuvant pentru a distinge pe sarbi de la alte popoare  skje. Acest cuvant a ramas si in ziua de astazi in limba albaneza.

2. Demografie.

1455

– Recensamantul funciar (Sûreti defter-i sancak-i Arvanid, H. Inalcik, Ankara 1954) din 1455 inregistreaza un total de 480 de sate, din care doar 23 aveau denumiri in limba albaneza, 45 in limba vlaha, cateva in limba greaca, croata, bulgara si evreaisca. Restul satelor (majoritate lor) aveau denumiri in limba sarba. Bazandu-se pe aceste date se poate presupune ca sarbii au fost majoritari in Kosovo.

1487

– Recensamantul dinastiei Brancovic. Acest recensamant acopera regiunile : Vucitrn, Ipek, Klinje e Poshtme, Decani si Metohija. Populatia acestor regiuni se imparte in crestini si musulmani, neoferind vre-o informatie despre etnia locuitorilor.

Sec. XVII si XVIII

Intre anii 1683–1699 are loc razboiul intre Impriul Otoman si cel Habsburg. Albanezii, condusi de Pjeter Bogdani, reusesc cu sprijinul armatei austriaca sa elibereze Kosovo (de catre turci) in 1686. Cativa istorici (Mile Bjelajac, Istvan Deak) pretind ca un numar de 60 000 de sarbi au fost obligati sa lase Kosovo si sa mearga in Vojvodina. Aceasta miscare a populatie este recunoscuta in istoria sarba ca migratia mare a sarbiilor. Insa, exista si alte puncte de vedere, sprijinite in mod special de istoricul Noel Malcolm care explica, ca mitul migratiei sarba este o teza politica a sarbiilor ca sa justifice majoritatea albaneza in regiunea Kosovo.

Sec. XIX

In 1804, sarbii incep asa numita Revolutie Sarba si reusesc ca in 1867, sa declare independenta. Kosovo nu este parte a Sarbiei. Nu exista vreun recesamant care sa ofere date exacte despre populatia lui Kosovo. Recensamintele din acest secol sunt contradictorii (de multe ori albanezii sunt majoritari, de alte ori sarbii) si aceasta de datoreaza in mod special datelor oferite de catre Imperiul Otoman, care impartea cetatenii in functie de religie si nu de etnie.

Statisticiile austriace din 1899 prezinta astfel situatie demografica din Kosovo :

• 182,650 albanezi (47.88%)
• 166,700 Serbi (43.7%)

Sec. XX

In 1906, jurnalistul britanic H. Brailsford estimeaza ca 75% din populatia lui Kosovo este albaneza. Alfred Stead, publica o harta demografica care arata ca albanezi reprezinta doar 50% din populatia lui Kosovo.

Cel care a oferit date mai exacte a fost istoricul neamt Gustav Weigand:

• Pristina: 67% Albanezi, 30% Serbi;
• Prizren: 63% Albanezi, 36% Serbi;
• Vučitrn: 90% Albanezi, 10% Serbi;
• Uroševac: 70% Albanezi, 30% Serbi;
• Gjilan: 75% Albanezi, 23% Serbi
• Mitrovica: 60% Serbi, 40% albanezi.

1921

Primul recensamant din Regatul Sarbilor, Croatilor si Slovenilor ofera urmatoarele date, privind populatia din Kosovo (bazandu-se pe limba maternal a locuitorilor lui Kosovo):

• Albanezi: 288,907 (65.8%)
• Serbi sau croati: 114,095 (26.0%)
• Turci: 27,915 (6.4%)
• Romani: 402
• Sloveni: 184
• Nemti: 30
• Unguri: 12

1931

Recensamantul din 1931 separa populatia de 552,064 locuitori astfel :

• Albanezi: 331,549 (60.06%)
• Sarbi, Croati, Sloveni si Macedonieni: 180,170 (32.64%)
• Unguri: 426 (0.08%)
• Nemti: 241 (0.04%)
• Alte popoare slave: 771 (0.14%)
• alti: 38,907 (7.05%)

1940

Faceti click pe harta pentru a vedea mai multe amanunte.

1948: 727,820 locuitori:

• • 498,242 Albanezi (68.46%)
  • 171,911 Serbi (23.62%)
  • 28,050 MunteNegreni (3.86%)
  • 11,230 Roma (1.54%)
  • 5,290 Croati (0.73%)
  • 1,315 Turci (0.18%)
  • 526 Macedonieni (0.07%)
  • 362 Russi (0.05%)
  • 283 Sloveni (0.04%)
  • 197 Nemti (0.03%)
  • 83 Unguri (0.01%)
  • 77 Bulgari (0.01%)
  • 39 Italieni
  • 29 Cehi
  • 18 Romani
  • 2 Slovaci
  • 9,679 Musulmani (1.33%)
  • 456 fara etnie (0.06%)

1953:  808,141 locuitori:

• • 524,559 Albanezi (64.91%)
  • 189,969 Serbi (23.51%)
  • 34,583 Turci (4.28%)
  • 31,343 MunteNegreni (3.88%)
  • 6,201 Croati (0.77%)
  • 972 Macedonieni (0.12%)
  • 411 Sloveni (0.05%)
  • 6,241 Yugoslavi (0.77%)

1961: 963,959 locuitori:

• • 646,604 Albanezi (67.08%)
  • 227,016 Serbi (23.55%)
  • 37,588 Muntenegreni (3.9%)
  • 8,026 Musulmani (0.83%)
  • 7,251 Croati (0.75%)
  • 5,203 Yugoslavi (0.54%)
  • 3,202 Roma (0.33%)
  • 1,142 Macedonieni (0.12%)
  • 510 Sloveni (0.05%)
  • 210 Unguri (0.02%)

Faceti click pe harta pentru a vedea mai multe amanunte.

1991

Faceti click pe harta pentru a vedea mai multe amanunte.

3. Serbia Veche

Teoria despre Serbia Veche puteam sa-o includ la inceputul acestei discutii, dar nevrand sa adorm curiositatea cititorului, am lasat-o la sfarsit. Raspunsul despre istoria Serbiei Veche am gasit-o la mai multe carti scrise de istorici, insa aceasta lucrare am bazat-o cel mai mult (sub sugestia unui prieten sarb) pe cartea istoricului si academicului Sima Ćirković (nascut la Osijek, 29 ianuarie 1929) – The Serbs.

Cele mai importante personajele istorice din perioada a asa numitei Serbia Veche (Stara Serbia) sunt Stefan Nemanja (Sfantul Simeon) si fiul sau Ratsko (Sfantul Sava). Cel mai important oras din Serbia in sec. XII a fost orasul Ras, care a fost fondat de catre Imparatul bulgar Peter.

Nemanja a luat puterea intr-o perioada nu tocmai stralucita si activa pentru istoria Serbiei. El a ales sa-i se opune Imperiul Bizantin si pentru a reusi acest lucru a stabilit relatii cu Frederick Barbosa, Imparatul Sfant al Romei si cu Republica Veneta. Aceste relatii nu au fost de durata si Nemanja a capitulat in fata Imperiului Bizantin (1172). Ca pedeapsa bizantinii l-au luat pe Nemanja la Constantinopol unde l-au umilit. Dupa putin timp petrecut in centrul Imperiului Bizantin, Nemanja se intoarce din nou in Serbia, unde devine din conducatorul tarii.

Chiar daca pierduse in fata Imperiului Bizantin Nemanja a reusit sa mentina influenta in regiune. Stefan Nemanja si familia lui au avut sub conducere teritorile Serbiei Sfante (Baptised Serbia – Serbia botezata) si Zahumlje, Travunia si Duklja. Nemanja a stapanit si pamanturile care se aflau in nordul raului Drin. Insa, trebuie inteles ca aceste teritorii nu erau unite si nu creau un singur stat. Fiind regiuni cu obiceiuri si traditii diferite erau conduse de conducatori autohtoni. Observand acesta structura Stefan Nemanja si-a dat seama de pericolul conflictelor interne si a inceput incercarile pentru a mentine aceste regiuni sub influenta sa.

Dupa  Asamblea din Ras, 1196 Nemanja lasa  puterea la al doilea fii al sau, Stefan, si  se retrage si se face calugar. El a ales sa petreaca restul vietii la prima manastire mare din Serbia, manastirea din Studenica, care a fost construita chiar de el in 1183.

Manastirea din Studenica

Dupa intrarea in manastirea din Studenica, Nemanja isi schimba numele in Simeon (calugarul Simeon). In 1198 el paraseste manastirea si se duce  in muntele Atos dupa fiul sau, Rastko, deja numit calugarul Sava. Nemanja moare in 1199.

Studenica, locul unde a fost prima manastire sarbeasca, de catre Stefan Nemanja

Impreuna cu fiul sau, calugarul Sava,  Nemanja fondeaza manastirea Hilandar ca “sa serveasca ca un loc care sa primeasca oamenii Serbiei”. Din acest moment Sarbii au un loc al lor care ii reprezinta in lumea ortodoxa, la fel ca pe greci, rusi, georgeni si bulgari.

Muntele Athos, unde se afla manastirea sarbeasca, Hilandar, construita de catre Ratsko Nemanja

In timpul ceremoniei ingroparii ale celor mai importante relice ale lui Stefan Nemanja la Studenica, se observa un ritual plin de respect care mai tarziu avea sa constituie baza  cultului Sfantului Simeon. El avea sa devina patron sfant al tuturor urmasilor sai, inainte lui Hristos si Sfantei Maria si intermediar al poporului sau. Deci, Nemanja a jucat un rol important in istoria Serbiei, mai mult dupa moartea sa, decat atunci cand a fost in viata. El a fost pus in capul dinastie sacre care la randul ei a oferit ortodoxismului sarb o multime de sfinti.

Pentru a citi mai mult despre evolutia bisericii ortodoxe sarbe si regiunea unde aceasta biserica s-a dezvoltat, va rog faceti click aici.

Istoria Serbie a fost scrisa pentru prima data in sec. XVII si incepe cu Stefan Nemanja.

Mai tarziu, printre alte personaje istorice care au jucat rol in istoria Serbiei au fost si:

–          Regele Urosh II Milutin (cel care construieste prima manastire mare de langa Prizren – manastirea din Gracanica);

–          Stefan Urosh I – cel care in 1276, pentru a se feri de atacurile venite din nord (unguri etc.) muta centrul regatului sau la Pec. Regele a inceput exploatarea minelor de langa Pristina avand in acest fel posibilitatea imbunatetirii relatiilor comerciale cu diferite tari, in mod special cu Italia si Franta. Stefan Urosh a construit manastirea din Sopocani, langa Novi Pazar de astazi.

–          Stefan Dusan, regele declarat ai Sarbilor si Grecilor. Sub conducerea lui sarbii au ocoupat, Albania, Epirul, Aetolia, Acamania, Macedonia si Thesalia.

Daca credeti ca puteti ajuta cu date istorice aceasta rubrica, nu ezitati sa ma contactati la albaniaperomaneste@yahoo.com. Orice informatie va fi publicata sub numele celui care o ofera.