Nr. 2 pe ordinea de zi este un documentar ceh nedifuzat (interzis in unele tari, din cate am inteles), pe numele sau „Oteto Kosovo” („Kosovo furat”), la fel foarte interesant, desi mai partinitor decat primul, partea 1 aici: http://www.youtube.com/watch?v=pc5tD2ezzUE&feature=PlayList&p=7A5B246D228F4A57&index=0&playnext=1
Care este procentul de albanezi kosovari bastinasi si albanezi sositi in Kosovo in diverse moduri si contexte din Albania? (Mi s-au relatat cazuri vazute live de albanezi care, odata trecuti granita, isi dadeau foc la acte).
Primul documentar este vorbit si subtitrat, acolo unde este cazul, in engleza; al doilea este complet subtitrat in engleza.
Repet, nu iau partea nimanui, vreau doar sa discutam civilizat si cu mintea limpede cine, ce, cand, unde, cum si de ce.
Ok Olivia! Multumesc de linkuri! Ambele documentare au fost foarte interesante. Primul, cel de la BBC mi-se pare ca arata destul de clar venirea lui Milosevici la putere, visul lui de a crea Serbia Mare si cum a inceput sfarsitul Iugoslaviei. Cred ca acesta a fost si light motiv-ul documentarului, nu? Daca ma intrebi cum raspund la acuzatiile lui Milosevici si sarbilor nationalisti ca albanezii goneau sarbii din Kosovo, ii bateau si ii dadeau afara de la servici…nu stiu…cred ca mai bine las pe fostul presedinte al Serbiei si multi alti Serbi care nu a fost decaord cu Milsovici, acuzatiile lui si metodele lui de a aranja situatia in Kosovo (toate sunt la documentar) Sa nu zic ca (virgula) Kosovo a fost folosit ca motiv pentru a realiza asa numita Serbie Mare. (apropos, stii expresia aia Srbija do Tokyjo?). Dar, amandoi stim ca situatia in Kosovo a avut si prietenii si dusmanii intre sarbi si albanezi, asa ca, cu intentia de a explica in mare parte ce a fost in Kosovo, nu doar in anii 80-90, ci pe durata intreguli sex XX. am sa deschid o noua rubrica unde voi vorbi documentat despre relatiile intre sarbi si albanezi.
Cat despre al doilea documentar, pot fi deacord cu tine,ca este mai direct, dar din punct de vedere sarbesc, chiar daca filmul este facut de cehi. Stolen Kosovo, sarbi majoritari in Kosovo, atacuri ale albanezilor asupra sarbilor etc. reflecta o interpretare intentionat gresita a realitati si vazuta doar dintr-un punct de vedere sau doar dintr-o parte a medaliei.
Albanezii care treceau granita spre Iugoslavia legau norocul lor in functie de relatiile care existau intre Albania si Iugoslavia. De foarte mult ori, am cunoscut personal familii nenorocite pe viata, cei care treceau granita la Kosovo erau intorsi inapoi in Albania unde politia albaenza si sistemul comunist aveau mare grija sa faca un exemplu demn de a speria restul albanezilor care aveau ganduri de a parasi Albania. Majoritatea celor care ramaneau in Iugoslavia, nu neaparat in Serbia (90% plecau in SUA sau tarile occidentale – Iugoslavia avea o intelegere su SUA in aceasta privinta) erau persoane cat de cat cunoscute in Albania, sportivi, angajati in functii publice etc. Cei care treceau erau imediat pusi la emisunea centrala de stiri de la Televiziunea Iugoslava unde puneau marturie pentru viata grea din Albania. Nu stiu, oare m-ai intrebat despre albanezii care treceau granita spre Iugoslavia ca sa explic teza Iugoslava ca numarul albanezilor in Kosovo s-a dublat sau triplat dupa 1946 din cauza emigrantilor albanezi? 🙂 La Kosovo je Srbija am date demografice despre Kosovo si am utilizat surse sarbesti pentru a face informatia mai credibila.
explica – mi si mie daca tot sunteti un popor asa de bine crescut si civilizat si aveti o istorie veritabila , ce ati avut cu manastirile acelea in 2004 de le-ati ars …
Salut Slavo! Nu stiu de unde ironia asta despre albanezii ca popor bine crescut 🙂 Adevarul este, ca albanezii, sarbii, muntenegrenii, grecii si bulgari (romanii mai putin) au crescut impreuna ca popoare, in conditii similare (ocupatia indelugata a Imperiului Otoman sau perioada comunista) de aceea cred ca avem mai multe in comun decat lucruri care ne deosebesc…Cat despre istoria veritablia, ai nimerit-o: Avem 🙂 SI nu permitem politicienilor din tarile vecine sa ne-o scrie! Ca sa raspund acum la intrebarea ta: Ce am avut cu manastirile ortodoxe, arse in martie 2004? Undeva, in acest forum, babasar m-a intrebat acleasi lucruri si voi incerca sa-ti raspund la fel si tie, chiar daca la sfarsit sunt sanse mari sa ai o parere diferita de a mea si la fel de „buna” despre albanezi…In primul rand, nu poporul albanez a ars acele biserici, ci cateva sute de oameni, intredevar albanezi, dar care nu au reprezentat si nu reprezinte opinia poporului albaenz despre biserica ortodoxa. Dovada sunt reactile in media si pozitia oficiala a guvernului din Kosovo asupra acestui act de vandalism. Dupa cum stii, totul a pornit de la un presupus atac a unor sarbi asupra 3 copii albanezi, care au cazut in rau. Unul cred ca a si murit. babasar, imi marturea intr-un alt post, ca investigatia condusa de UMNIK, nu a gasit dovada ca atacatorii au fost sarbi, dar nici nu a putut explica de ce au cazut acesti copii in apa. Varianta albaneza este ca alti copii au mers la parintii lor si au povestit cum sarbii i-au alergat pe acesti copii, iar 3 din ei au cazut in rau…Destul de enervati oamenii s-au adunat in fata bisericilor ortodoxe din zona si ignoranta si ura si-au zis cuvantul. Ce a urmat este un subiect de istorie, pe care sarbii o folosesc destul de bine pentru a arata cat de rai sunt albanezii, uitand, ca doar 5 ani inainte acestui incident, ei au ars case si moschee, omorat si violat albanezi. Dar, fiindca acesta este un alt subiect, ma opresc, lasandu-te pe tine sa-ti expui punctul de vedere despre despre aceasta problema…
Mersi frumos ca te-ai uitat!
In legatura cu al doilea, as mai avea si eu ceva de adaugat (idei venite pe parcurs).
Ma rog, logic ca in primul rand nu toti albanezii care au venit in Iugoslavia au ramas fix in Kosovo, asa cum ai zis si tu Iugoslavia era tara de tranzit, ca si pt. romani, iar in al doilea rand, ma gandesc ca, oricat de puternic ar fi sentimentul national, foamea bate totusi filmul si nu vad ce i-ar fi retinut sa ramana in cea mai saraca regiune din Iugoslavia cand mai la nord era mult mai bine. Si totusi, filmul face aluzie la faptul cum ca: Tito le-a dat casa, masa etc. in Kosovo pt ca vroia sa mai omogenizeze un pic terenul, pregatindu-se pentru adaugarea Albaniei la Iugoslavia. Personal eu nu vad de ce Tito ar fi sporit procentul de albanism in Kosovo pentru a putea anexa Albania, Kosovo putea in cazul asta sa fie si filipinez, ca n-are nimic a face. Sau visa sa le ofere albanezilor unire sub iugoslavi?
Stii ce, astia cu statisticile lor, sa ne arate niste statistici adevarate, nu sa ne zica la cinema „statisticile zic ca…numarul albanezilor in Kosovo s-a dublat sau triplat dupa 1946 din cauza emigrantilor albanezi”. La ce scoruri dau astia, ai zice ca s-a spart barajul; ori stim cu totii cat de greu se fugea din Albania, cel putin la un moment dat… De unde stim noi ca e asa, ce ne convinge ca e procentul asta si nu altul? Daca cehosarbii prefera sa urmeze dictonul „crede si nu cerceta”, noi vrem sa stim exact si vrem concret: nume si prenume, date si metode, marturii. Eventual si numele celor care au facut statistica respectiva, ca uneori e mai important decat statistica insasi…
Dar de ideea sugerata in text ca ce nerecunoscatori sunt albanezii ca Iugoslavia nu numai ca i-a adapostit, crescut, incalzit, dar le-a ridicat si cultura, ce zici? Alte surse zic ca ba dimpotriva, erau discriminati.
Probabil printre singurele lucruri adevarate din film se numara interviurile luate localnicilor sarbi patiti. Am citit aici ca armata sarba a bagat jale in civilii albanezi, dar asta a fost cand au fost trimisi acolo. Dar inainte de asta, zice-se aici ca au fost chestiile de le povestesc intervievatii. Asta poate da impresia ca albanezii au inceput primii cu agresiunile. Mie una imi da, cel putin momentan, impresia ca albanezii din Kosovo au exersat pe sarbii din Kosovo (de-a lungul timpului) de fiecare data cand guvernarea sarbo-iugoslava a luat-o pe miriste. Si mai cred ca societatile sarba si albaneza sunt cam patriarhale si daca nationalistii din ambele tabere au fost si sunt cum sunt cocalarii romani, doar ca de 30 de ori mai rai, atunci e lesne de inteles cum le poate sari tandara din orice… iar frustrarile s-au adunat… mai ales ca Tito propovaduia „bratstvo-jedinstvo”, iar ei nu aveau altceva de facut decat sa scuipe printre dinti in ideea „lasa ca ti-o veni si tie randu'”…
Eu cred ca boala cea mare au avut-o albanezii pe Milosevici si nationalistii sarbi, cu Iugoslavia pare sa nu fi avut in mare nimic impotriva. Si totusi, ceva a mocnit si a facum bum, dar ce? De ce DRACU existau IN REALITATE tensiuni in Kosovo? Ce au facut unii, ce au facut altii?
Eu, daca as fi fata bisericeasca, as baga obligatorie spovedania la sarbii si albanezii din Kosovo si apoi as face publice rezultatele 😀
„Dar de ideea sugerata in text ca ce nerecunoscatori sunt albanezii ca Iugoslavia nu numai ca i-a adapostit, crescut, incalzit, dar le-a ridicat si cultura, ce zici?”
Crezi ca pot sa zic ceva aici? 🙂 Multumesc Iugoslaviei si Serbiei!
„Mie una imi da, cel putin momentan, impresia ca albanezii din Kosovo au exersat pe sarbii din Kosovo (de-a lungul timpului) de fiecare data cand guvernarea sarbo-iugoslava a luat-o pe miriste.”
Nu stiu daca vorbesti despre documentarul de la BBC aici? Acolo iese clar ca acuzatiile lui Milosevici ca albanezii ii bat pe sarbi si ii dau afara de la servici, sprijinite de cativa nationalisti cunoscuti sarbi nu au gasit sprijin nici la sarbi! Uita-te ce clar cum ii raspunde lui Milosevici presedintele Serbiei! Uita-te cat de clar cum il critica croatii si slovenii…
Doua sunt posibilitatile, cei care nu erau deacord cu Milosevici erau nebuni si jelosi, ori Milosevici crea motive de a incepe dizolvarea Iugoslaviei si creearea Serbiei Mare. Istoria ne a aratat care au fost nebunii si scopurile in acest razboi.
Nu stiu cum comentezi faptul ca Milosevici a fost sprijinit de oameni care mergeau inarmati cu pietre si care urlau: ne ataca albanezii, ne omoara albanezii, cand de fapt in film nu se vede picior de albanez (te asigur ca sarbii ar fi filmat totul faorte bine daca era cazul). Erau acesti oameni (unul dintre ei de fapt) care cu mandrie declara ca ei au spart capetele politistilor…. Insa, iti repsect parerea. In curand, am sa-ti raspund mai larg la rubrica Atrocitati, dar nu ca sa-ti schimb parerea, nu sa-mi exprim eu parerea, dar pur si simplu sa zic cateva adevaruri pe care, daca nu le zic albanezii nimeni nu o sa le zica. De 20 ascultam numai propaganda sarba, poate e timpul sa citim istorie…
Am uitat completarea 😛 Ma refeream la decaratiile sarbilor locali din documentarul ceh, care par oameni normali, cum ca abanezii le-au facut si le-au dres.
SI eu ma refeream la aceasi oameni normali, de nationalitate sarba, dar la documentarul de la BBC 🙂 Ce este important este ca totul ramane la judecata fiecaruia, de aceea din primele randuri cand am inceput sa scriu Kosovo je Srbija am zis ca nu vreau sa schimb nici-o parere, pur si simplu sa scriu niste adevaruri si las cititorii sa judece.
Dar, vreau sa intelegi ca eu nu am o parere fixa si sunt aici in primul rand pentru a lua cunostinta si a aduce altora la cunostinta lucruri si fapte, si pentru a putea impreuna sa sapam pentru a descoperi ceva adevarat. Eu o parere clar formata nu am si nici nu pot avea in contextul in care problema e atat de delicata.
In plus, recunosc ca de multe ori eu fac pe „avocatul diavolului” si pun intrebari nu pentru a-mi apara punctul de vedere, ci pentru a da dreptul la replica si a vedea care sunt raspunsurile partii albaneze, intrebari pe care partea sarba prea rar le-ar pune (pentru ca de 20 de ani ascultam numai propaganda sarba; si care parte sarba este, din pacate, absenta de pe acest blog). Te rog, tine cont de asta. 🙂
In documentarul BBC se vede clar de ce teapta sunt sarbii acuzatori, numai cand te uiti la ei cum acuza si gesticuleaza (imi amintesc de Vadim…). Insa cetatenii sarbi care acuza in documentarul ceh par a nu fi nationalisti.
Tot la capitolul asta, am mai auzit ca sarbii erau nemultumiti de albanezi ca acestia din urma se inmulteau mult prea mult, ca familiile albaneze, dupa ce ca-s sarace, fac si foarte multi copii, ca mananca resurse federale mari (am citit ca, inainte de inceperea razboaielor iugoslave, 40% din productia interna era consumata de Kosovo, ceea ce nemultumea republicile mai dezvoltate precum Croatia si Slovenia, carora le revenea un procentaj de castig mult mai mic decat productia oferita) ca asa au ajuns albanezii majoritari in Kosovo etc. Pe un forum rusesc in legatura cu acest subiect, cineva a zis, tin minte, ca „Daca o femeie sarba face 7 avorturi, iar o femeie albaneza face 7 copii, acest pamant este mai necesar albanezilor decat sarbilor”.
Olivia, ai dreptate, cred. Dar, desi stiu foarte bine intentiile tale, eu incerc sa raspund nu doar direct tie, ci la un public foarte larg care crede orice citeste despre albanezi si nu pune nicioadata intrebarea: Oare asa o fi? Zici ca toti ii stiu pe albanezi asa bine… Imi cer scuze daca te am tratat ca pe o nationalista sarba! Desi, nu as trata urat nici pe ei…
Cat despre partea sarba in acest blog as accepta-o cu mare placere, dar as vrea sa participe la povestirea sincera a istorie…am incercat candva sa postez la kosovo.ro, dar am fost cam tot timpul cenzurat si observand ca nu are rost sa intreb de lucruri care aveau deja „raspunsul” m-am retras.
Cat despre faptul ca albanezii consumau 40% din resursele Iugoslaviei, pot sa zic ca mi-se pare corect 🙂 Am verificat si prezenta populatie albaneza si sarba in provincia Kosovo (vezi Kosovo je Srbija) si mi-se pare ca ambele populatii au pastrat cam aceasi procent intre – 1900 – 1990…se pare ca si sarbii au facut cate 4-5 copii ca sa-i balanteze pe albanezi :).
Dupa 20 de ani – Macedonia: slavi si albanezi, o rivalitate eterna
Kiro Gligorov, primul presedinte macedonean, s-a retras in 1999 din politica la varsta de 82 de ani, si – potrivit Cartii Recordurilor – a fost cel mai batran presedinte din istorie
» Macedonia si-a capatat o identitate datorita personalitatilor puternice care i-au facut cunoscut numele in ultimii 20 de ani.
» Kiro Gligorov a fost primul presedinte al unei tari care nu dorise sa devina independenta. Comunist in varsta, fost presedinte al parlamentului Iugoslaviei, in 1999 – in varsta de 82 de ani si, potrivit Cartii Recordurilor (Guinness Book), cel mai batran presedinte din istorie – Gligorov s-a retras definitiv din politica.
Ljubco Georgievski, poet si scriitor, nascut in 1966, este un alt macedonean intrat in Cartea Recordurilor prin faptul ca atunci cand a devenit prim-ministru, nu avea decat 32 de ani, fiind cel mai tanar sef al guvernului de pe planeta.
Macedonia a fost o tara care s-a nascut aproape fara voie, iar oamenii care au ajutat la definirea identitatii sale au facut-o in vreme ce ei insisi continuau sa caute sa se redefineasca in raport cu Iugoslavia pe care o paraseau. Asa s-a intamplat cu clasa politica, fracturata si ezitanta, care a trebuit sa se defineasca in raport nu doar cu Iugoslavia lasata in urma, ci si cu minoritatea albaneza, devenita din ce in ce mai activa, pana cand s-a ajuns in pragul unui razboi civil.
Asa a fost insa si in domeniul cultural, unde aceasta tara-mozaic (intr-asa masura incat o salata de fructe se numeste o „macedonie”) a produs o serie intreaga de vedete balcanice cu un public enorm in intreaga regiune. Macedonia si-a capatat o identitate datorita personalitatilor puternice care i-au facut cunoscut numele in ultimii 20 de ani.
KIRO GLIGOROV
Personaj care starneste in continuare sentimente complexe si contradictorii printre conationalii sai, Kiro Gligorov a fost primul presedinte al unei tari care nu dorise sa devina independenta. Comunist in varsta, fost presedinte al parlamentului Iugoslaviei, Kiro Gligorov a condus Macedonia vreme de doua mandate, intre 1991 si 1999, si a reusit sa o tina in afara conflictelor militare care au sfasiat restul Iugoslaviei. El a facut asta cu mare abilitate, in ciuda faptului ca toti vecinii Macedoniei, si anume Grecia, Bulgaria, Serbia si Albania, aveau cate ceva impotriva noului stat, la randul lui multietnic si reprezentand un soi de oglinda redusa a fostei federatii iugoslave. In 1995, Kiro Gligorov a supravietuit unei misterioase tentative de asasinat cu o bomba care l-a ucis pe soferul masinii oficiale in care se afla. In urma atentatului, Gligorov, care avea deja aproape 80 de ani, a pierdut un ochi. In 1999, in varsta de 82 de ani si, potrivit Cartii Recordurilor (Guinnes Book), cel mai batran presedinte din istorie, Gligorov s-a retras definitiv din politica.
BORIS TRAJKOVSKI
Alegerile prezidentiale din acel an au fost castigate de catre Boris Trajkovski, un nationalist care, in aceasta tara impartita istoric intre ortodoxie si islam, prezenta particularitatea de a fi un pastor metodist care, in timpul comunismului, predicase printre romii saraci. Devenit presedinte, Trajkovski i-a surprins pana si pe unii din detractori prin pozitia sa moderata, si asta cu toate ca a fost presedinte in perioada conflictului armat dintre majoritatea slava si minoritatea albaneza din Macedonia. Trajkovski a murit in februarie 2004, cand avionul care il ducea la o conferinta in Bosnia s-a prabusit. Putina lume in Macedonia crede in versiunea unui accident.
LJUBCO GEORGIEVSKI
Ljubco Georgievski este la randul lui un personaj atipic chiar si pentru Balcani. Poet si scriitor, nascut in 1966, el este un alt macedonean intrat in Cartea Recordurilor prin faptul ca, atunci cand a devenit prim-ministru, el nu avea decat 32 de ani, fiind cel mai tanar sef de guvern de pe planeta. Inainte de asta, la inceputul anilor ‘90, cand de-abia iesise din adolescenta, Georgievski a fost (re)fondatorul partidului nationalist istoric Organizatia Interna Revolutionara Macedoneana (VMRO, actualul partid de guvernamant). Dupa seria de infruntari armate dintre slavii macedoneni si albanezi, care in 2001 parea ca va duce la scindarea tarii, urmand ceea ce se intamplase deja in Iugoslavia, Georgievski a parasit Macedonia si, spre surprinderea tuturor, el a cerut – si obtinut – cetatenia bulgara. Lucrul a fost cu atat mai surprinzator din partea unui nationalist macedonean cu cat Bulgaria nu recunoaste existenta limbii macedonene, pe care o considera un dialect bulgar. Bulgaria a revendicat, istoric, teritoriul de astazi al Macedoniei, iar organizatia nationalista macedoneana VMRO s-a dedat, la inceputul secolului XX, la o lunga serie de acte de terorism in Bulgaria.
ALI AHMETI
Ali Ahmeti este omul datorita caruia macedonenii slavi au putut sa inteleaga realitatea identitatii albanezilor din fosta Republica Iugoslava a Macedoniei. Ahmeti, albanez macedonean care a studiat filosofia la Universitatea din Pristina, in Kosovo, in timpul lui Tito, si care a fost condamnat la inchisoare de catre justitia iugoslava pentru separatism si iredentism albanez, a revenit in Macedonia din Elvetia, unde obtinuse azilul politic in anii ‘80. El este unul din fondatorii Armatei de Eliberare din Kosovo. Dupa interventia militara occidentala in Kosovo, Ahmeti a fost activ si in Macedonia. In urma infruntarilor armate din 2001 dintre albanezi si slavi in Macedonia, el a participat la redactarea Acordului de la Ohrid, care a pus capat tensiunilor si a dus la cooperarea actuala dintre macedoneni si albanezi, acestia din urma intrand de atunci in toate guvernele de coalitie din Macedonia. Ahmeti insusi a castigat un loc in parlamentul Macedoniei in urma alegerilor din 2002.
LJUBO BOSKOVSKI
O alta personalitate extrem de controversata este fostul ministru macedonean de interne Ljubo Boskovski. Acesta a ajuns in fata Tribunalului Penal International de la Haga, acuzat de crime de razboi. In august 2001, in timpul scurtului conflict armat dintre guvernul central si fortele de guerilla ale minoritatii albaneze, conflict care ar fi putut duce la un razboi civil, o unitate speciala a politiei macedonene a atacat satul albanez Ljuboten, situat in apropierea capitalei, Skopje. sapte sateni albanezi au fost atunci asasinati, multi altii raniti si un numar de case incendiate.
Satul nu avea nici o importanta militara si toti mortii erau civili. Daca multi, in Balcani, obisnuiti cu lungul lant de orori comise in razboaiele din fosta Iugoslavie, nu ar vedea nimic deosebit in acel atroce incident, un alt masacru comis de politie in timpul cand Ljubo Boskovski era ministru de Interne a ramas in memoria colectiva ca fiind cel mai absurd episod survenit in regiune in aceste vremuri de incercari. In acelasi an, 2001, membrii unei alte unitati speciale a politiei macedonene, care arestasera sapte imigranti ilegali pakistanezi, i-au asasinat pe toti acestia, prezentandu-le apoi corpurile in fata presei ca fiind vorba de un grup de teroristi din Al Qaeda, strecurati in Europa pentru a comite atentate.
Intreaga inscenare era menita a prezenta Macedonia ca pe un partener de nadejde al Occidentului in „razboiul impotriva terorismului”. Cand in cele din urma adevarul a fost descoperit, Boskovski a fugit in Croatia unde a fost arestat si de unde a fost transmis la Haga. Dupa patru ani in spatele gratiilor, Boskovski a fost achitat, in iulie anul acesta, din lipsa de dovezi si doar un comandant de politie, Jovan Tarculovski, a fost condamnat la 12 ani inchisoare. Boskovski s-a intors la Skopje cu un avion special al guvernului macedonean si a fost primit in tara ca un erou.
MUZICANTI SI CINEASTI
In contextul balcanic, si date fiind proportiile modeste ale tarii (doua milioane locuitori), Macedonia a produs un mare numar de figuri culturale regionale, inclusiv acel personaj care a fost un adevarat „Elvis al Balcanilor”: Tose Proeski. In mai putin de un deceniu, Proeski, al carui vis era sa castige la Eurovision, a devenit o supervedeta in Balcani, cantand nu doar in macedoneana, dar si in sarba si slovena, iar pentru inregistrari destinate publicului international in engleza si in italiana. A murit in 2007, intr-un accident de automobil, lasand in urma lui o adevarata legenda. A fost inmormantat cu onoruri oficiale, slujba fiind condusa de arhiepiscopul de Ohrid, in prezenta intregului guvern macedonean.
Tot asa, Macedonia exporta cea mai ascultata muzica tiganeasca din Balcani, satele si orasele Macedoniei producand periodic orchestre traditionale, precum Kocani Orkestar, sau cantarete de blues urban tiganesc cum e Esma Redzepova. Cel mai cautat loc pentru tot ceea ce inseamna folclorul tiganesc si traditiile rome in intreaga regiune ramane orasul Sutka, situat langa Skopje, cea mai mare localitate roma din intreaga Europa (Macedonia este, de altfel, singura tara din lume unde romii au statutul de minoritate recunoscuta si unde limba romanes poate fi folosita in administratie si invatamant). In Sutka, unde Kusturica a filmat „Vremea Tiganilor”, a fost realizat unul din cele mai savuroase filme etnologice ale ultimelor doua decenii, Cartea Recordurilor din Sutka, al lui Aleksandar Manic.
Macedonia a produs si unul din cei mai promitatori cineasti est-europeni care nu simt nevoia sa-l imite pe Emir Kusturica: Milco Mancevski, regizorul tulburatorului film „Inainte de Ploaie ” (Before the Rain, Leul de Aur la Venetia in 1994, nominalizat pentru Oscar), un film despre fatalitatea violentei, responsabilitatea colectiva si razbunare. Bazat pe eterna rivalitate dintre slavi si albanezi in Balcani, Inainte de Ploaie prezinta in mod ciclic drama unui fotograf macedonean intors din Anglia (o intrupare directa a autorului) si care devine victima ciclului infernal al violentei si vendettei intr-o Macedonie care nu reuseste sa-si defineasca identitatea.
Ziarul Romania libera -Bucuresti
Zidurile, aceste cicatrici urâte ale Istoriei, îi separă încă pe europeni. Ziduri vizibile şi invizibile pe care popoarele le constuiesc şi dărâmă. A mai rămas drum lung de parcurs până ce vor cădea şi zidurile intoleranţei.
ZIDURILE din minte
În Caucaz şi în Balcani zidurile de ostilitate şi violenţă nu sunt pregătite să dispară. Chiar şi după terminarea conflictelor, e nevoie de timp pentru a uita frica şi durerea.
În Kosovo, oraşul Mitrovica rămâne divizat : kosovarii sârbi în nord şi kosovarii albanezi în sud. Tancurile s-au retras pe podul de la Mitrovica, dar nimeni nu se aventurează, traversarea nu este fără riscuri.
Criminalii de război sârbi, refugiaţi în nord, reprezintă un adevărat pericol pentru musulmanii care doresc să se reîntoarcă la vechile locuri de baştină. Albanezii de partea lor, sunt gata să îi aresteze dacă încearcă să traverseze.
În Georgia, după un război fulger cu Rusia, în august 2008, au fost desenate două noi frontiere şi barierele separă poporul aceleaşi ţări.
Alte ziduri invizibile se ridică în fiecare zi între Grecia şi Macedonia, sau între valoni şi flamanzi în Belgia, unde bariera lingvistică ar putea deveni, într-o bună zi, de netrecut.n ZID la porţile Europei
La porţile Europei, în zona enclavelor spaniole din Ceuta şi Melilla, în Maroc, europenii au construit ziduri pentru a împiedica emigranţii africani să pătrundă şi să ceară azil politic.
Africanii traversau Sahara pentru a intra în Uniunea Europeană, fără să treacă de cealaltă coastă a Mediteranei, dar enclavele s-au aglomerat foarte repede. Ca urmare au fost construite ziduri după anul 2000, cu finanţare europeană: 8 km de zid în jurul enclavei Ceuta şi 11 km în jurul Melillei.
O barieră metalică dublă de sârmă ghimpată şi un sistem de supraveghere electronic. În septembrie 2005 sute de imigranţi au luat cu asalt cele două enclave.
În încercarea de a escalada barierele cu ajutorul unor scări improvizate, unii dintre ei au fost ucişi. Odată cu semnarea acordului de cooperare cu Marocul, fluxul de imigranţi care îşi încercau totuşi norocul a luat calea apelor, în bărci ce pleacă de pe coastele libiene, mauritane sau algeriene.
În Cipru, ZIDUL face parte din peisaj
În Cipru, zidul rezistă de 35 de ani. Sârma ghimpată ruginită e acoperită de buruieni. Insula cu două comunităţi, greaca la sud şi turca la nord, este încă separată de o linie verde străjuită de Castile Albastre şi de o mulţime de pisici care au găsit un loc unde îşi fac liniştite siesta.
De la intervenţia armatei turce din 1974, după o tentativă de putsch din partea ciprioţilor greci care doreau ataşarea insulei la Grecia, ciprioţii turci s-au găsit refugiul în nordul insulei, ocupată şi în prezent de 40 000 de soldaţi turci. Conflictul a făcut 5 000 de morţi şi a trasat un zid între cele două comunităţi.
În 2003 anunţul televizat al autorităţilor Ciprului de Nord privind deschiderea zidului era salutat printr-o explozie de bucurie. În ziua următoare, emoţia era maximă când, de fiecare parte a insulei, grecii şi turcii au putut să-şi revadă vechile cartiere, casele, să-şi regăsească vecinii.
De un an chiar şi principala stradă comercială din Nicosia, capitala Ciprului, strada Lendra, nu mai este blocată de zidul acoperit cu sârmă. Se trece de pe o parte în alta pe jos, arătând paşaportul. Problema restituirii bunurilor şi a celor dispăruţi frânează însă procesul de reunificare. În plus, s-a născut o nouă generaţie după separarea insulei şi pentru această generaţie procesul este dificil. Tinerii ciprioţi greci şi turci care nu au cunoscut decât o insulă tăiată în două nu sunt dornici de reunificare.
Prezenta albanezilor pe pamant romanesc este atestata documentar abia in anul 1595 cand, conform raportului semnat de catre agentul Giovanni de Marini Poli catre consilierul imperial Pezzen la 14/24 martie, se semnaleaza venirea de la Cervenavoda a 15.000 de albanezi cu familiile lor, care au cerut ingaduinta domnitorului Mihai Viteazul sa se aseze in Tara Romaneasca Romaneasca si dintre care circa 1500 au intrat in oastea lui Mihai.
Dar albanezii au venit aici in valuri succesive de emigratie, si inainte si dupa aceasta data.
In secolele XVII, XVIII, XIX, albanezii traiau in tara ca negustori, meseriasi si vestitii arnauti (numiti la inceput arbanasi) din trupele de garda domnesti si boieresti. Arnautii au fost un reper social-politic prin care comunitatea albaneza si-a facut pe atunci simtita cel mai bine prezenta.
In timpul revolutiei de la 1821, in oastea lui Tudor Vladimirescu au luptat albanezi: Constantin Hristo – cel care a salvat viata lui Petrache Poenaru la Benesti, tatal sau Atanase Hristo, Simon Chirco, Panait Gheorghe, Spiru Margarit, haiducul Gheorghe Carjaliu, Naum Veqilhargi (autorul de mai tarziu al primului abecedar albanez) etc.
De-a lungul timpului, albanezii au gasit pe pamantul romanesc un adapost cald si o primire frateasca. In afara vestitelor garzi de corp ale arnautilor, ei s-au distins ca argintari, armurieri, avocati, bancheri, bacani, blanari, boiangii, brutari, carciumari, cofetari, constructori, farmacisti, ingineri, medici, ofiteri, profesori, panzari, rotari, tamplari etc. In general, datorita meseriilor pe care le-au practicat, albanezii s-au asezat in orase.
Azi ii gasim raspanditi in judetele Alba, Arges, Bacau, Brasov, Braila, Calarasi, Cluj, Constanta, Dolj, Galati, Giurgiu, Gorj, Ialomita, Ilfov, Mehedinti, Mures, Olt, Prahova, Suceava, Timis, Valcea, Vaslui, Vrancea si municipiul Bucuresti.
Dar, de-a lungul vremii, ei s-au distins si ca inalti dregatori in diferite functii, activand in cultura romaneasca si europeana. Putem astfel aminti pe: umanista Elena Ghica (Dora d’Istria), familia domnitorului Vasile Lupu, Naum Veqilhargi, Constantin Draco (secretarul domnitorului Constantin Brancoveanu), Constantin Caraiani – consilier pentru reorganizarea scolilor in timpul domnitorului Grigore Alexandru Ghica, Constantin Sakellarie – consul al Prusiei la Bucuresti, Alexandru Ghica – mare vistier etc.
La sfarsitul secolului XIX incepe in Romania miscarea de renastere nationala albaneza, puternic sprijinita sufleteste si financiar de catre comunitatea din Romania, care numara pe atunci cateva mii de membri, majoritatea stabiliti la Bucuresti, Constanta, Ploiesti, Pitesti etc. Au luat nastere societatile: Drita (Lumina), Dituria (Stiinta), Bashkimi (Unirea) si multe altele, societati culturale si patriotice. In fruntea lor aflam pe Nikolla Nacio, Mihail Grameno, Asdreni (Aleks Stavre Drenova) – cel care a compus imnul national al Albaniei pe muzica lui Ciprian Porumbescu „Pe-al nostru steag e scris unire”.
Apar totodata in tara primele reviste bilingve in albaneza-romana si chiar trilingve albaneza-romana-franceza, circa 30, sub egida diferitelor cercuri intelectuale ale comunitatii albaneze.
Iata lista tarilor care au sustinut independenta Kosovei la procesul de la Haga, si a celor care s-au facut de ruzsine, devenind avocatul Serbiei antialbaneze si antiromane:
Legjitimitetin dhe ligjshmërinë e shpalljes së pavarësisë së Kosovës e kanë mbështetur Shqipëria, Shtetet e Bashkuara të Amerikës, Gjermania, Britania e Madhe, Franca, Arabia Saudite, Austria, Bullgaria, Kroacia, Danimarka, Holanda, Norvegjia, Finlanda dhe Jordania. Në mbrojtje të qëndrimit të Serbisë kanë dalë Rusia, Kina, Spanja, Brazili, Argjentina, Azerbajxhani, Bjellorusia, Bolivia, Rumania, Qipro, Venezuela dhe Vietnami. (Bota sot) redactat
Sunt conştientă că postările mele pot crea uneori confuzie, şi de aceea doresc să las următorul mesaj vizitatorilor blogului, prezenţi şi viitori, de naţionalitate albaneză:
Arsyeja e vetme që kam postuar këta dokumentarë është që dëshiroj një luftuar realist kundër tyre, me kontra-argumentet reale, pa pasionet ballkanike.
Unë dëshiroj që ju, Shqiptaret, të ketë këtu drejtën për përgjigje. Si mund ne, Rumunët, por dhe të tjera, ta dimë çfarë është e vërtetë dhe çfarë është propagandë…
Afërmendsh, unë ftoj të gjithë të postuar këtu dokumentarë interesantë, anti- ose proshqiptarë, dhe për të diskutuar. Unë mendoj që prandaj faqjia quhet „Documentare”, a nuk po? 🙂
Vă rog să-mi iertaţi greşelile de exprimare în limba albaneză, încă mai învăţ. 🙂
Păi, zicea bine cine zicea că fiecare şut… e un pas înainte 😀 Aşa că m-am ambiţionat şi… mi-am luat în braţe dicţionarele, cartea de gramatică albaneză şi resursele lingvistice de pe internet, m-am pus pe scris şi… într-un final şi acum sunt şocată că sunt uimită, sau uimită că sunt şocată că nici nu ştiu cum am reuşit să scriu aşa mult în albaneză, cât timp am scris parcă am visat 🙂 Nu ştiu cât de corect este, dar sper totuşi că i-am devansat pe cei de la google translator 😀
Avand in vedere ca e prima data cand scrii asa mult in albaneza, pot sa zic ca ai un viitor promitator de a invata asa cum trebuie limba lui Skenderbeg. Sunt putine greseli care le poti elimina doar practicand. Thumbs up!
Deşi rubrica „Prieteni sau duşmani” suscită, din păcate, un interes minim comparativ cu celelalte, noi nu ne lăsăm 🙂 Dacă nu veniţi voi la ea, vine ea la voi – şi deja îşi întinde „tentaculele” în rubrica „Documentare”. Vă las mai jos traducerea unui articol găsit aseară pe Wikipedia sârbească:
„Salutări din Kosovo” (sârbă „Поздрави са Косова”/ „Pozdravi sa Kosova”) este un film documentar sârbo-albanez în regia lui Dušan Gajić.
Documentarul a obţinut „Premiul de argint” pentru cel mai bun documentar politic în cadrul festivalului Worldmedia desfăşurat la Hamburg, Germania. Documentarul, care a fost realizat în colaborare cu jurnalistul Fatos Bytyqi, reprezintă o încercare de explorare a naturii conflictului privind statutul provinciei Kosovo şi de spargere a stereotipurilor obişnuite din relatările privind conflictul sârbo-albanez legat de Kosovo, scrie SEETV (South East Europe TV Exchanges).
”Văd acest premiu ca un apel pentru relatări mai deschise şi mai corecte în problema Kosovo, care lipsesc în mod dramatic şi în mass media sârbă, şi în cea albaneză“, a declarat Gajić. Potrivit afirmaţiilor sale, nu se va ajunge la o rezolvare mulţumitoare privind viitorul statut Kosovo „fără o dezbatere amplă şi deschisă, la care să participe reprezentanţi ai ambelor comunităţi”. „Mass media joacă un rol-cheie în crearea condiţiilor pentru o astfel de dezbatere deschisă – făcând loc pentru problemele şi atitudinile tuturor comunităţilor, nu numai ale uneia sau alteia”, a apreciat Gajić.
El a indicat de asemenea că „o acoperire mass-media deschisă şi cuprinzătoare este de o importanţă critică, nu numai pentru extinderea spaţiul soluţionărilor posibile, dar şi pentru capacitatea generală a societăţi de a realiza un compromis şi de a ajunge la o soluţie acceptabilă pentru toţi.”
Echipa de producţie albanezo-sârbă a călătorit prin Kosovo, întâlnindu-se cu oameni obişnuiţi din ambele comunităţi etnice – în oraşe şi sate, în enclave şi mănăstiri, în şcoli, cafenele şi spitale.
Membrii echipei au discutat cu personalităţi de frunte din viaţa politică şi din mass media, din cercuri moderate şi radicale, ca şi din organizaţii internaţionale, explorând mozaicul vieţii de zi cu zi din Kosovo, făcând schimb de opinii şi perspective asupra prezentului şi viitorului.
„Ambelor comunităţi le este clar că situaţia existentă trebuie să se schimbe. Însă viziunile asupra viitorului statut Kosovo sunt diametral opuse. Este posibil să se iasă din acest impas? Poate Europa să fie cheia pentru viitorul Kosovo?”, scrie SEETV.
Absolut. Numai că eu aş înlocui „poate” cu „trebuie”. Că degeaba poate, adică are posibilitatea, dacă nu vrea. Eh şi la nivel de state oricum numai relaţii diplomatice există, la nivel de oameni şi societate din fericire poate exista mult mai mult decât atât, dacă există muncă şi bunăvoinţă de ambele părţi, care să influenţeze aceste relaţii diplomatice într-un sens pozitiv. Să fie într-un ceas bun!
Nimeni nu neaga faptul ca albanezii au facut la randul lor crime…
Dar sa nu uitam, zona a fost sub controlul politic al Belgradului pana la razboi. Politicienii sarbi ar fi putut lua oricand deciziile necesare pentru a evita de la inceput aparitia unor situatii de criza… dar nu au facut-o. Dimpotriva, au avut grija sa isi calce in picioare sistematic proprii cetateni.
Sunt deacord cu tine Zalmoxe, insa nu as vrea sa permit compatimirea Serbiei care prin comportamentul de victima insusit dupa sfarsitul razboaielor din Iugoslavia, incearca sa stearga (sau sa puna in balanta) crimele facute in mod organizat si foarte bine dinainte gandite asupra poporului albanez.
Gandeste-te bine la ce spui. Sarbii nevinovati i-au pus pumnul in gura lui Rugova atunci cand el a incercat o abordare diplomata…ori daca nu esti in stare sa gestionezi prin diplomatie situatia trebuie sa iti asumi consecintele fara a te victimiza. Atrocitati au fost si de o parte si de cealalta dar, din punctul meu de vedere, situatia putea fi rezolvata pe cale diplomatica daca Serbia nu era atat de rigida si incapatanata.
Documrntarul (BBC) The Death Of Yugoslavia episoadele 4, 5 si 6 nu au subtitrare in l. romana, poate cineva, binevoitor, va pune traducerea. Multumim anticipat.
Despre Kosovo...in limba romana 
Ce parere aveti de partile 1: http://www.youtube.com/watch?v=Dzs98u0m38g&feature=PlayList&p=D0E030BDAEAFD80E&index=0&playnext=1
si 2: http://www.youtube.com/watch?v=rybLcBG0r_s&feature=PlayList&p=D0E030BDAEAFD80E&index=1
ale documentarului BBC „Death of Yugoslavia – Enter nationalism”, unde este analizata ascensiunea lui Milosevici pe seama problemelor etnice din Kosovo? (documentarul este ft. interesant si recomand urmarirea sa integrala)
De asemenea, de ce existau acestea la vremea respectiva (sfarsitul anilor ’80)? In ce masura unii albanezi din Kosovo se angajau in astfel de actiuni, daca au existat, asupra unor conlocuitori sarbi si care ar fi motivele?
Nr. 2 pe ordinea de zi este un documentar ceh nedifuzat (interzis in unele tari, din cate am inteles), pe numele sau „Oteto Kosovo” („Kosovo furat”), la fel foarte interesant, desi mai partinitor decat primul, partea 1 aici: http://www.youtube.com/watch?v=pc5tD2ezzUE&feature=PlayList&p=7A5B246D228F4A57&index=0&playnext=1
Care este procentul de albanezi kosovari bastinasi si albanezi sositi in Kosovo in diverse moduri si contexte din Albania? (Mi s-au relatat cazuri vazute live de albanezi care, odata trecuti granita, isi dadeau foc la acte).
Primul documentar este vorbit si subtitrat, acolo unde este cazul, in engleza; al doilea este complet subtitrat in engleza.
Repet, nu iau partea nimanui, vreau doar sa discutam civilizat si cu mintea limpede cine, ce, cand, unde, cum si de ce.
Ok Olivia! Multumesc de linkuri! Ambele documentare au fost foarte interesante. Primul, cel de la BBC mi-se pare ca arata destul de clar venirea lui Milosevici la putere, visul lui de a crea Serbia Mare si cum a inceput sfarsitul Iugoslaviei. Cred ca acesta a fost si light motiv-ul documentarului, nu? Daca ma intrebi cum raspund la acuzatiile lui Milosevici si sarbilor nationalisti ca albanezii goneau sarbii din Kosovo, ii bateau si ii dadeau afara de la servici…nu stiu…cred ca mai bine las pe fostul presedinte al Serbiei si multi alti Serbi care nu a fost decaord cu Milsovici, acuzatiile lui si metodele lui de a aranja situatia in Kosovo (toate sunt la documentar) Sa nu zic ca (virgula) Kosovo a fost folosit ca motiv pentru a realiza asa numita Serbie Mare. (apropos, stii expresia aia Srbija do Tokyjo?). Dar, amandoi stim ca situatia in Kosovo a avut si prietenii si dusmanii intre sarbi si albanezi, asa ca, cu intentia de a explica in mare parte ce a fost in Kosovo, nu doar in anii 80-90, ci pe durata intreguli sex XX. am sa deschid o noua rubrica unde voi vorbi documentat despre relatiile intre sarbi si albanezi.
Cat despre al doilea documentar, pot fi deacord cu tine,ca este mai direct, dar din punct de vedere sarbesc, chiar daca filmul este facut de cehi. Stolen Kosovo, sarbi majoritari in Kosovo, atacuri ale albanezilor asupra sarbilor etc. reflecta o interpretare intentionat gresita a realitati si vazuta doar dintr-un punct de vedere sau doar dintr-o parte a medaliei.
Albanezii care treceau granita spre Iugoslavia legau norocul lor in functie de relatiile care existau intre Albania si Iugoslavia. De foarte mult ori, am cunoscut personal familii nenorocite pe viata, cei care treceau granita la Kosovo erau intorsi inapoi in Albania unde politia albaenza si sistemul comunist aveau mare grija sa faca un exemplu demn de a speria restul albanezilor care aveau ganduri de a parasi Albania. Majoritatea celor care ramaneau in Iugoslavia, nu neaparat in Serbia (90% plecau in SUA sau tarile occidentale – Iugoslavia avea o intelegere su SUA in aceasta privinta) erau persoane cat de cat cunoscute in Albania, sportivi, angajati in functii publice etc. Cei care treceau erau imediat pusi la emisunea centrala de stiri de la Televiziunea Iugoslava unde puneau marturie pentru viata grea din Albania. Nu stiu, oare m-ai intrebat despre albanezii care treceau granita spre Iugoslavia ca sa explic teza Iugoslava ca numarul albanezilor in Kosovo s-a dublat sau triplat dupa 1946 din cauza emigrantilor albanezi? 🙂 La Kosovo je Srbija am date demografice despre Kosovo si am utilizat surse sarbesti pentru a face informatia mai credibila.
explica – mi si mie daca tot sunteti un popor asa de bine crescut si civilizat si aveti o istorie veritabila , ce ati avut cu manastirile acelea in 2004 de le-ati ars …
Salut Slavo! Nu stiu de unde ironia asta despre albanezii ca popor bine crescut 🙂 Adevarul este, ca albanezii, sarbii, muntenegrenii, grecii si bulgari (romanii mai putin) au crescut impreuna ca popoare, in conditii similare (ocupatia indelugata a Imperiului Otoman sau perioada comunista) de aceea cred ca avem mai multe in comun decat lucruri care ne deosebesc…Cat despre istoria veritablia, ai nimerit-o: Avem 🙂 SI nu permitem politicienilor din tarile vecine sa ne-o scrie! Ca sa raspund acum la intrebarea ta: Ce am avut cu manastirile ortodoxe, arse in martie 2004? Undeva, in acest forum, babasar m-a intrebat acleasi lucruri si voi incerca sa-ti raspund la fel si tie, chiar daca la sfarsit sunt sanse mari sa ai o parere diferita de a mea si la fel de „buna” despre albanezi…In primul rand, nu poporul albanez a ars acele biserici, ci cateva sute de oameni, intredevar albanezi, dar care nu au reprezentat si nu reprezinte opinia poporului albaenz despre biserica ortodoxa. Dovada sunt reactile in media si pozitia oficiala a guvernului din Kosovo asupra acestui act de vandalism. Dupa cum stii, totul a pornit de la un presupus atac a unor sarbi asupra 3 copii albanezi, care au cazut in rau. Unul cred ca a si murit. babasar, imi marturea intr-un alt post, ca investigatia condusa de UMNIK, nu a gasit dovada ca atacatorii au fost sarbi, dar nici nu a putut explica de ce au cazut acesti copii in apa. Varianta albaneza este ca alti copii au mers la parintii lor si au povestit cum sarbii i-au alergat pe acesti copii, iar 3 din ei au cazut in rau…Destul de enervati oamenii s-au adunat in fata bisericilor ortodoxe din zona si ignoranta si ura si-au zis cuvantul. Ce a urmat este un subiect de istorie, pe care sarbii o folosesc destul de bine pentru a arata cat de rai sunt albanezii, uitand, ca doar 5 ani inainte acestui incident, ei au ars case si moschee, omorat si violat albanezi. Dar, fiindca acesta este un alt subiect, ma opresc, lasandu-te pe tine sa-ti expui punctul de vedere despre despre aceasta problema…
Mersi frumos ca te-ai uitat!
In legatura cu al doilea, as mai avea si eu ceva de adaugat (idei venite pe parcurs).
Ma rog, logic ca in primul rand nu toti albanezii care au venit in Iugoslavia au ramas fix in Kosovo, asa cum ai zis si tu Iugoslavia era tara de tranzit, ca si pt. romani, iar in al doilea rand, ma gandesc ca, oricat de puternic ar fi sentimentul national, foamea bate totusi filmul si nu vad ce i-ar fi retinut sa ramana in cea mai saraca regiune din Iugoslavia cand mai la nord era mult mai bine. Si totusi, filmul face aluzie la faptul cum ca: Tito le-a dat casa, masa etc. in Kosovo pt ca vroia sa mai omogenizeze un pic terenul, pregatindu-se pentru adaugarea Albaniei la Iugoslavia. Personal eu nu vad de ce Tito ar fi sporit procentul de albanism in Kosovo pentru a putea anexa Albania, Kosovo putea in cazul asta sa fie si filipinez, ca n-are nimic a face. Sau visa sa le ofere albanezilor unire sub iugoslavi?
Stii ce, astia cu statisticile lor, sa ne arate niste statistici adevarate, nu sa ne zica la cinema „statisticile zic ca…numarul albanezilor in Kosovo s-a dublat sau triplat dupa 1946 din cauza emigrantilor albanezi”. La ce scoruri dau astia, ai zice ca s-a spart barajul; ori stim cu totii cat de greu se fugea din Albania, cel putin la un moment dat… De unde stim noi ca e asa, ce ne convinge ca e procentul asta si nu altul? Daca cehosarbii prefera sa urmeze dictonul „crede si nu cerceta”, noi vrem sa stim exact si vrem concret: nume si prenume, date si metode, marturii. Eventual si numele celor care au facut statistica respectiva, ca uneori e mai important decat statistica insasi…
Dar de ideea sugerata in text ca ce nerecunoscatori sunt albanezii ca Iugoslavia nu numai ca i-a adapostit, crescut, incalzit, dar le-a ridicat si cultura, ce zici? Alte surse zic ca ba dimpotriva, erau discriminati.
Probabil printre singurele lucruri adevarate din film se numara interviurile luate localnicilor sarbi patiti. Am citit aici ca armata sarba a bagat jale in civilii albanezi, dar asta a fost cand au fost trimisi acolo. Dar inainte de asta, zice-se aici ca au fost chestiile de le povestesc intervievatii. Asta poate da impresia ca albanezii au inceput primii cu agresiunile. Mie una imi da, cel putin momentan, impresia ca albanezii din Kosovo au exersat pe sarbii din Kosovo (de-a lungul timpului) de fiecare data cand guvernarea sarbo-iugoslava a luat-o pe miriste. Si mai cred ca societatile sarba si albaneza sunt cam patriarhale si daca nationalistii din ambele tabere au fost si sunt cum sunt cocalarii romani, doar ca de 30 de ori mai rai, atunci e lesne de inteles cum le poate sari tandara din orice… iar frustrarile s-au adunat… mai ales ca Tito propovaduia „bratstvo-jedinstvo”, iar ei nu aveau altceva de facut decat sa scuipe printre dinti in ideea „lasa ca ti-o veni si tie randu'”…
Eu cred ca boala cea mare au avut-o albanezii pe Milosevici si nationalistii sarbi, cu Iugoslavia pare sa nu fi avut in mare nimic impotriva. Si totusi, ceva a mocnit si a facum bum, dar ce? De ce DRACU existau IN REALITATE tensiuni in Kosovo? Ce au facut unii, ce au facut altii?
Eu, daca as fi fata bisericeasca, as baga obligatorie spovedania la sarbii si albanezii din Kosovo si apoi as face publice rezultatele 😀
„Dar de ideea sugerata in text ca ce nerecunoscatori sunt albanezii ca Iugoslavia nu numai ca i-a adapostit, crescut, incalzit, dar le-a ridicat si cultura, ce zici?”
Crezi ca pot sa zic ceva aici? 🙂 Multumesc Iugoslaviei si Serbiei!
„Mie una imi da, cel putin momentan, impresia ca albanezii din Kosovo au exersat pe sarbii din Kosovo (de-a lungul timpului) de fiecare data cand guvernarea sarbo-iugoslava a luat-o pe miriste.”
Nu stiu daca vorbesti despre documentarul de la BBC aici? Acolo iese clar ca acuzatiile lui Milosevici ca albanezii ii bat pe sarbi si ii dau afara de la servici, sprijinite de cativa nationalisti cunoscuti sarbi nu au gasit sprijin nici la sarbi! Uita-te ce clar cum ii raspunde lui Milosevici presedintele Serbiei! Uita-te cat de clar cum il critica croatii si slovenii…
Doua sunt posibilitatile, cei care nu erau deacord cu Milosevici erau nebuni si jelosi, ori Milosevici crea motive de a incepe dizolvarea Iugoslaviei si creearea Serbiei Mare. Istoria ne a aratat care au fost nebunii si scopurile in acest razboi.
Nu stiu cum comentezi faptul ca Milosevici a fost sprijinit de oameni care mergeau inarmati cu pietre si care urlau: ne ataca albanezii, ne omoara albanezii, cand de fapt in film nu se vede picior de albanez (te asigur ca sarbii ar fi filmat totul faorte bine daca era cazul). Erau acesti oameni (unul dintre ei de fapt) care cu mandrie declara ca ei au spart capetele politistilor…. Insa, iti repsect parerea. In curand, am sa-ti raspund mai larg la rubrica Atrocitati, dar nu ca sa-ti schimb parerea, nu sa-mi exprim eu parerea, dar pur si simplu sa zic cateva adevaruri pe care, daca nu le zic albanezii nimeni nu o sa le zica. De 20 ascultam numai propaganda sarba, poate e timpul sa citim istorie…
Nu, mai, ma refream la documentarul ceh, nu cel BBC. La BBC e clar ca lumina zilei, sunt total de acord cu tine.
Am uitat completarea 😛 Ma refeream la decaratiile sarbilor locali din documentarul ceh, care par oameni normali, cum ca abanezii le-au facut si le-au dres.
SI eu ma refeream la aceasi oameni normali, de nationalitate sarba, dar la documentarul de la BBC 🙂 Ce este important este ca totul ramane la judecata fiecaruia, de aceea din primele randuri cand am inceput sa scriu Kosovo je Srbija am zis ca nu vreau sa schimb nici-o parere, pur si simplu sa scriu niste adevaruri si las cititorii sa judece.
Dar, vreau sa intelegi ca eu nu am o parere fixa si sunt aici in primul rand pentru a lua cunostinta si a aduce altora la cunostinta lucruri si fapte, si pentru a putea impreuna sa sapam pentru a descoperi ceva adevarat. Eu o parere clar formata nu am si nici nu pot avea in contextul in care problema e atat de delicata.
In plus, recunosc ca de multe ori eu fac pe „avocatul diavolului” si pun intrebari nu pentru a-mi apara punctul de vedere, ci pentru a da dreptul la replica si a vedea care sunt raspunsurile partii albaneze, intrebari pe care partea sarba prea rar le-ar pune (pentru ca de 20 de ani ascultam numai propaganda sarba; si care parte sarba este, din pacate, absenta de pe acest blog). Te rog, tine cont de asta. 🙂
In documentarul BBC se vede clar de ce teapta sunt sarbii acuzatori, numai cand te uiti la ei cum acuza si gesticuleaza (imi amintesc de Vadim…). Insa cetatenii sarbi care acuza in documentarul ceh par a nu fi nationalisti.
Tot la capitolul asta, am mai auzit ca sarbii erau nemultumiti de albanezi ca acestia din urma se inmulteau mult prea mult, ca familiile albaneze, dupa ce ca-s sarace, fac si foarte multi copii, ca mananca resurse federale mari (am citit ca, inainte de inceperea razboaielor iugoslave, 40% din productia interna era consumata de Kosovo, ceea ce nemultumea republicile mai dezvoltate precum Croatia si Slovenia, carora le revenea un procentaj de castig mult mai mic decat productia oferita) ca asa au ajuns albanezii majoritari in Kosovo etc. Pe un forum rusesc in legatura cu acest subiect, cineva a zis, tin minte, ca „Daca o femeie sarba face 7 avorturi, iar o femeie albaneza face 7 copii, acest pamant este mai necesar albanezilor decat sarbilor”.
Olivia, ai dreptate, cred. Dar, desi stiu foarte bine intentiile tale, eu incerc sa raspund nu doar direct tie, ci la un public foarte larg care crede orice citeste despre albanezi si nu pune nicioadata intrebarea: Oare asa o fi? Zici ca toti ii stiu pe albanezi asa bine… Imi cer scuze daca te am tratat ca pe o nationalista sarba! Desi, nu as trata urat nici pe ei…
Cat despre partea sarba in acest blog as accepta-o cu mare placere, dar as vrea sa participe la povestirea sincera a istorie…am incercat candva sa postez la kosovo.ro, dar am fost cam tot timpul cenzurat si observand ca nu are rost sa intreb de lucruri care aveau deja „raspunsul” m-am retras.
Cat despre faptul ca albanezii consumau 40% din resursele Iugoslaviei, pot sa zic ca mi-se pare corect 🙂 Am verificat si prezenta populatie albaneza si sarba in provincia Kosovo (vezi Kosovo je Srbija) si mi-se pare ca ambele populatii au pastrat cam aceasi procent intre – 1900 – 1990…se pare ca si sarbii au facut cate 4-5 copii ca sa-i balanteze pe albanezi :).
Dupa 20 de ani – Macedonia: slavi si albanezi, o rivalitate eterna
Kiro Gligorov, primul presedinte macedonean, s-a retras in 1999 din politica la varsta de 82 de ani, si – potrivit Cartii Recordurilor – a fost cel mai batran presedinte din istorie
» Macedonia si-a capatat o identitate datorita personalitatilor puternice care i-au facut cunoscut numele in ultimii 20 de ani.
» Kiro Gligorov a fost primul presedinte al unei tari care nu dorise sa devina independenta. Comunist in varsta, fost presedinte al parlamentului Iugoslaviei, in 1999 – in varsta de 82 de ani si, potrivit Cartii Recordurilor (Guinness Book), cel mai batran presedinte din istorie – Gligorov s-a retras definitiv din politica.
Ljubco Georgievski, poet si scriitor, nascut in 1966, este un alt macedonean intrat in Cartea Recordurilor prin faptul ca atunci cand a devenit prim-ministru, nu avea decat 32 de ani, fiind cel mai tanar sef al guvernului de pe planeta.
Macedonia a fost o tara care s-a nascut aproape fara voie, iar oamenii care au ajutat la definirea identitatii sale au facut-o in vreme ce ei insisi continuau sa caute sa se redefineasca in raport cu Iugoslavia pe care o paraseau. Asa s-a intamplat cu clasa politica, fracturata si ezitanta, care a trebuit sa se defineasca in raport nu doar cu Iugoslavia lasata in urma, ci si cu minoritatea albaneza, devenita din ce in ce mai activa, pana cand s-a ajuns in pragul unui razboi civil.
Asa a fost insa si in domeniul cultural, unde aceasta tara-mozaic (intr-asa masura incat o salata de fructe se numeste o „macedonie”) a produs o serie intreaga de vedete balcanice cu un public enorm in intreaga regiune. Macedonia si-a capatat o identitate datorita personalitatilor puternice care i-au facut cunoscut numele in ultimii 20 de ani.
KIRO GLIGOROV
Personaj care starneste in continuare sentimente complexe si contradictorii printre conationalii sai, Kiro Gligorov a fost primul presedinte al unei tari care nu dorise sa devina independenta. Comunist in varsta, fost presedinte al parlamentului Iugoslaviei, Kiro Gligorov a condus Macedonia vreme de doua mandate, intre 1991 si 1999, si a reusit sa o tina in afara conflictelor militare care au sfasiat restul Iugoslaviei. El a facut asta cu mare abilitate, in ciuda faptului ca toti vecinii Macedoniei, si anume Grecia, Bulgaria, Serbia si Albania, aveau cate ceva impotriva noului stat, la randul lui multietnic si reprezentand un soi de oglinda redusa a fostei federatii iugoslave. In 1995, Kiro Gligorov a supravietuit unei misterioase tentative de asasinat cu o bomba care l-a ucis pe soferul masinii oficiale in care se afla. In urma atentatului, Gligorov, care avea deja aproape 80 de ani, a pierdut un ochi. In 1999, in varsta de 82 de ani si, potrivit Cartii Recordurilor (Guinnes Book), cel mai batran presedinte din istorie, Gligorov s-a retras definitiv din politica.
BORIS TRAJKOVSKI
Alegerile prezidentiale din acel an au fost castigate de catre Boris Trajkovski, un nationalist care, in aceasta tara impartita istoric intre ortodoxie si islam, prezenta particularitatea de a fi un pastor metodist care, in timpul comunismului, predicase printre romii saraci. Devenit presedinte, Trajkovski i-a surprins pana si pe unii din detractori prin pozitia sa moderata, si asta cu toate ca a fost presedinte in perioada conflictului armat dintre majoritatea slava si minoritatea albaneza din Macedonia. Trajkovski a murit in februarie 2004, cand avionul care il ducea la o conferinta in Bosnia s-a prabusit. Putina lume in Macedonia crede in versiunea unui accident.
LJUBCO GEORGIEVSKI
Ljubco Georgievski este la randul lui un personaj atipic chiar si pentru Balcani. Poet si scriitor, nascut in 1966, el este un alt macedonean intrat in Cartea Recordurilor prin faptul ca, atunci cand a devenit prim-ministru, el nu avea decat 32 de ani, fiind cel mai tanar sef de guvern de pe planeta. Inainte de asta, la inceputul anilor ‘90, cand de-abia iesise din adolescenta, Georgievski a fost (re)fondatorul partidului nationalist istoric Organizatia Interna Revolutionara Macedoneana (VMRO, actualul partid de guvernamant). Dupa seria de infruntari armate dintre slavii macedoneni si albanezi, care in 2001 parea ca va duce la scindarea tarii, urmand ceea ce se intamplase deja in Iugoslavia, Georgievski a parasit Macedonia si, spre surprinderea tuturor, el a cerut – si obtinut – cetatenia bulgara. Lucrul a fost cu atat mai surprinzator din partea unui nationalist macedonean cu cat Bulgaria nu recunoaste existenta limbii macedonene, pe care o considera un dialect bulgar. Bulgaria a revendicat, istoric, teritoriul de astazi al Macedoniei, iar organizatia nationalista macedoneana VMRO s-a dedat, la inceputul secolului XX, la o lunga serie de acte de terorism in Bulgaria.
ALI AHMETI
Ali Ahmeti este omul datorita caruia macedonenii slavi au putut sa inteleaga realitatea identitatii albanezilor din fosta Republica Iugoslava a Macedoniei. Ahmeti, albanez macedonean care a studiat filosofia la Universitatea din Pristina, in Kosovo, in timpul lui Tito, si care a fost condamnat la inchisoare de catre justitia iugoslava pentru separatism si iredentism albanez, a revenit in Macedonia din Elvetia, unde obtinuse azilul politic in anii ‘80. El este unul din fondatorii Armatei de Eliberare din Kosovo. Dupa interventia militara occidentala in Kosovo, Ahmeti a fost activ si in Macedonia. In urma infruntarilor armate din 2001 dintre albanezi si slavi in Macedonia, el a participat la redactarea Acordului de la Ohrid, care a pus capat tensiunilor si a dus la cooperarea actuala dintre macedoneni si albanezi, acestia din urma intrand de atunci in toate guvernele de coalitie din Macedonia. Ahmeti insusi a castigat un loc in parlamentul Macedoniei in urma alegerilor din 2002.
LJUBO BOSKOVSKI
O alta personalitate extrem de controversata este fostul ministru macedonean de interne Ljubo Boskovski. Acesta a ajuns in fata Tribunalului Penal International de la Haga, acuzat de crime de razboi. In august 2001, in timpul scurtului conflict armat dintre guvernul central si fortele de guerilla ale minoritatii albaneze, conflict care ar fi putut duce la un razboi civil, o unitate speciala a politiei macedonene a atacat satul albanez Ljuboten, situat in apropierea capitalei, Skopje. sapte sateni albanezi au fost atunci asasinati, multi altii raniti si un numar de case incendiate.
Satul nu avea nici o importanta militara si toti mortii erau civili. Daca multi, in Balcani, obisnuiti cu lungul lant de orori comise in razboaiele din fosta Iugoslavie, nu ar vedea nimic deosebit in acel atroce incident, un alt masacru comis de politie in timpul cand Ljubo Boskovski era ministru de Interne a ramas in memoria colectiva ca fiind cel mai absurd episod survenit in regiune in aceste vremuri de incercari. In acelasi an, 2001, membrii unei alte unitati speciale a politiei macedonene, care arestasera sapte imigranti ilegali pakistanezi, i-au asasinat pe toti acestia, prezentandu-le apoi corpurile in fata presei ca fiind vorba de un grup de teroristi din Al Qaeda, strecurati in Europa pentru a comite atentate.
Intreaga inscenare era menita a prezenta Macedonia ca pe un partener de nadejde al Occidentului in „razboiul impotriva terorismului”. Cand in cele din urma adevarul a fost descoperit, Boskovski a fugit in Croatia unde a fost arestat si de unde a fost transmis la Haga. Dupa patru ani in spatele gratiilor, Boskovski a fost achitat, in iulie anul acesta, din lipsa de dovezi si doar un comandant de politie, Jovan Tarculovski, a fost condamnat la 12 ani inchisoare. Boskovski s-a intors la Skopje cu un avion special al guvernului macedonean si a fost primit in tara ca un erou.
MUZICANTI SI CINEASTI
In contextul balcanic, si date fiind proportiile modeste ale tarii (doua milioane locuitori), Macedonia a produs un mare numar de figuri culturale regionale, inclusiv acel personaj care a fost un adevarat „Elvis al Balcanilor”: Tose Proeski. In mai putin de un deceniu, Proeski, al carui vis era sa castige la Eurovision, a devenit o supervedeta in Balcani, cantand nu doar in macedoneana, dar si in sarba si slovena, iar pentru inregistrari destinate publicului international in engleza si in italiana. A murit in 2007, intr-un accident de automobil, lasand in urma lui o adevarata legenda. A fost inmormantat cu onoruri oficiale, slujba fiind condusa de arhiepiscopul de Ohrid, in prezenta intregului guvern macedonean.
Tot asa, Macedonia exporta cea mai ascultata muzica tiganeasca din Balcani, satele si orasele Macedoniei producand periodic orchestre traditionale, precum Kocani Orkestar, sau cantarete de blues urban tiganesc cum e Esma Redzepova. Cel mai cautat loc pentru tot ceea ce inseamna folclorul tiganesc si traditiile rome in intreaga regiune ramane orasul Sutka, situat langa Skopje, cea mai mare localitate roma din intreaga Europa (Macedonia este, de altfel, singura tara din lume unde romii au statutul de minoritate recunoscuta si unde limba romanes poate fi folosita in administratie si invatamant). In Sutka, unde Kusturica a filmat „Vremea Tiganilor”, a fost realizat unul din cele mai savuroase filme etnologice ale ultimelor doua decenii, Cartea Recordurilor din Sutka, al lui Aleksandar Manic.
Macedonia a produs si unul din cei mai promitatori cineasti est-europeni care nu simt nevoia sa-l imite pe Emir Kusturica: Milco Mancevski, regizorul tulburatorului film „Inainte de Ploaie ” (Before the Rain, Leul de Aur la Venetia in 1994, nominalizat pentru Oscar), un film despre fatalitatea violentei, responsabilitatea colectiva si razbunare. Bazat pe eterna rivalitate dintre slavi si albanezi in Balcani, Inainte de Ploaie prezinta in mod ciclic drama unui fotograf macedonean intors din Anglia (o intrupare directa a autorului) si care devine victima ciclului infernal al violentei si vendettei intr-o Macedonie care nu reuseste sa-si defineasca identitatea.
Ziarul Romania libera -Bucuresti
Zidurile vizibile şi invizibile din Europa
Zidurile, aceste cicatrici urâte ale Istoriei, îi separă încă pe europeni. Ziduri vizibile şi invizibile pe care popoarele le constuiesc şi dărâmă. A mai rămas drum lung de parcurs până ce vor cădea şi zidurile intoleranţei.
ZIDURILE din minte
În Caucaz şi în Balcani zidurile de ostilitate şi violenţă nu sunt pregătite să dispară. Chiar şi după terminarea conflictelor, e nevoie de timp pentru a uita frica şi durerea.
În Kosovo, oraşul Mitrovica rămâne divizat : kosovarii sârbi în nord şi kosovarii albanezi în sud. Tancurile s-au retras pe podul de la Mitrovica, dar nimeni nu se aventurează, traversarea nu este fără riscuri.
Criminalii de război sârbi, refugiaţi în nord, reprezintă un adevărat pericol pentru musulmanii care doresc să se reîntoarcă la vechile locuri de baştină. Albanezii de partea lor, sunt gata să îi aresteze dacă încearcă să traverseze.
În Georgia, după un război fulger cu Rusia, în august 2008, au fost desenate două noi frontiere şi barierele separă poporul aceleaşi ţări.
Alte ziduri invizibile se ridică în fiecare zi între Grecia şi Macedonia, sau între valoni şi flamanzi în Belgia, unde bariera lingvistică ar putea deveni, într-o bună zi, de netrecut.n ZID la porţile Europei
La porţile Europei, în zona enclavelor spaniole din Ceuta şi Melilla, în Maroc, europenii au construit ziduri pentru a împiedica emigranţii africani să pătrundă şi să ceară azil politic.
Africanii traversau Sahara pentru a intra în Uniunea Europeană, fără să treacă de cealaltă coastă a Mediteranei, dar enclavele s-au aglomerat foarte repede. Ca urmare au fost construite ziduri după anul 2000, cu finanţare europeană: 8 km de zid în jurul enclavei Ceuta şi 11 km în jurul Melillei.
O barieră metalică dublă de sârmă ghimpată şi un sistem de supraveghere electronic. În septembrie 2005 sute de imigranţi au luat cu asalt cele două enclave.
În încercarea de a escalada barierele cu ajutorul unor scări improvizate, unii dintre ei au fost ucişi. Odată cu semnarea acordului de cooperare cu Marocul, fluxul de imigranţi care îşi încercau totuşi norocul a luat calea apelor, în bărci ce pleacă de pe coastele libiene, mauritane sau algeriene.
În Cipru, ZIDUL face parte din peisaj
În Cipru, zidul rezistă de 35 de ani. Sârma ghimpată ruginită e acoperită de buruieni. Insula cu două comunităţi, greaca la sud şi turca la nord, este încă separată de o linie verde străjuită de Castile Albastre şi de o mulţime de pisici care au găsit un loc unde îşi fac liniştite siesta.
De la intervenţia armatei turce din 1974, după o tentativă de putsch din partea ciprioţilor greci care doreau ataşarea insulei la Grecia, ciprioţii turci s-au găsit refugiul în nordul insulei, ocupată şi în prezent de 40 000 de soldaţi turci. Conflictul a făcut 5 000 de morţi şi a trasat un zid între cele două comunităţi.
În 2003 anunţul televizat al autorităţilor Ciprului de Nord privind deschiderea zidului era salutat printr-o explozie de bucurie. În ziua următoare, emoţia era maximă când, de fiecare parte a insulei, grecii şi turcii au putut să-şi revadă vechile cartiere, casele, să-şi regăsească vecinii.
De un an chiar şi principala stradă comercială din Nicosia, capitala Ciprului, strada Lendra, nu mai este blocată de zidul acoperit cu sârmă. Se trece de pe o parte în alta pe jos, arătând paşaportul. Problema restituirii bunurilor şi a celor dispăruţi frânează însă procesul de reunificare. În plus, s-a născut o nouă generaţie după separarea insulei şi pentru această generaţie procesul este dificil. Tinerii ciprioţi greci şi turci care nu au cunoscut decât o insulă tăiată în două nu sunt dornici de reunificare.
http://www.rfi.ro
Comunitatea albaneza din Romania
Prezenta albanezilor pe pamant romanesc este atestata documentar abia in anul 1595 cand, conform raportului semnat de catre agentul Giovanni de Marini Poli catre consilierul imperial Pezzen la 14/24 martie, se semnaleaza venirea de la Cervenavoda a 15.000 de albanezi cu familiile lor, care au cerut ingaduinta domnitorului Mihai Viteazul sa se aseze in Tara Romaneasca Romaneasca si dintre care circa 1500 au intrat in oastea lui Mihai.
Dar albanezii au venit aici in valuri succesive de emigratie, si inainte si dupa aceasta data.
In secolele XVII, XVIII, XIX, albanezii traiau in tara ca negustori, meseriasi si vestitii arnauti (numiti la inceput arbanasi) din trupele de garda domnesti si boieresti. Arnautii au fost un reper social-politic prin care comunitatea albaneza si-a facut pe atunci simtita cel mai bine prezenta.
In timpul revolutiei de la 1821, in oastea lui Tudor Vladimirescu au luptat albanezi: Constantin Hristo – cel care a salvat viata lui Petrache Poenaru la Benesti, tatal sau Atanase Hristo, Simon Chirco, Panait Gheorghe, Spiru Margarit, haiducul Gheorghe Carjaliu, Naum Veqilhargi (autorul de mai tarziu al primului abecedar albanez) etc.
De-a lungul timpului, albanezii au gasit pe pamantul romanesc un adapost cald si o primire frateasca. In afara vestitelor garzi de corp ale arnautilor, ei s-au distins ca argintari, armurieri, avocati, bancheri, bacani, blanari, boiangii, brutari, carciumari, cofetari, constructori, farmacisti, ingineri, medici, ofiteri, profesori, panzari, rotari, tamplari etc. In general, datorita meseriilor pe care le-au practicat, albanezii s-au asezat in orase.
Azi ii gasim raspanditi in judetele Alba, Arges, Bacau, Brasov, Braila, Calarasi, Cluj, Constanta, Dolj, Galati, Giurgiu, Gorj, Ialomita, Ilfov, Mehedinti, Mures, Olt, Prahova, Suceava, Timis, Valcea, Vaslui, Vrancea si municipiul Bucuresti.
Dar, de-a lungul vremii, ei s-au distins si ca inalti dregatori in diferite functii, activand in cultura romaneasca si europeana. Putem astfel aminti pe: umanista Elena Ghica (Dora d’Istria), familia domnitorului Vasile Lupu, Naum Veqilhargi, Constantin Draco (secretarul domnitorului Constantin Brancoveanu), Constantin Caraiani – consilier pentru reorganizarea scolilor in timpul domnitorului Grigore Alexandru Ghica, Constantin Sakellarie – consul al Prusiei la Bucuresti, Alexandru Ghica – mare vistier etc.
La sfarsitul secolului XIX incepe in Romania miscarea de renastere nationala albaneza, puternic sprijinita sufleteste si financiar de catre comunitatea din Romania, care numara pe atunci cateva mii de membri, majoritatea stabiliti la Bucuresti, Constanta, Ploiesti, Pitesti etc. Au luat nastere societatile: Drita (Lumina), Dituria (Stiinta), Bashkimi (Unirea) si multe altele, societati culturale si patriotice. In fruntea lor aflam pe Nikolla Nacio, Mihail Grameno, Asdreni (Aleks Stavre Drenova) – cel care a compus imnul national al Albaniei pe muzica lui Ciprian Porumbescu „Pe-al nostru steag e scris unire”.
Apar totodata in tara primele reviste bilingve in albaneza-romana si chiar trilingve albaneza-romana-franceza, circa 30, sub egida diferitelor cercuri intelectuale ale comunitatii albaneze.
Iata lista tarilor care au sustinut independenta Kosovei la procesul de la Haga, si a celor care s-au facut de ruzsine, devenind avocatul Serbiei antialbaneze si antiromane:
Legjitimitetin dhe ligjshmërinë e shpalljes së pavarësisë së Kosovës e kanë mbështetur Shqipëria, Shtetet e Bashkuara të Amerikës, Gjermania, Britania e Madhe, Franca, Arabia Saudite, Austria, Bullgaria, Kroacia, Danimarka, Holanda, Norvegjia, Finlanda dhe Jordania. Në mbrojtje të qëndrimit të Serbisë kanë dalë Rusia, Kina, Spanja, Brazili, Argjentina, Azerbajxhani, Bjellorusia, Bolivia, Rumania, Qipro, Venezuela dhe Vietnami. (Bota sot)
redactat
Cred ca este posibil sa-ne exprimam parerile fara a ataca alte persoane care aduc un suport serios acestui blog! Nu?
Faleminderit 🙂
Sunt conştientă că postările mele pot crea uneori confuzie, şi de aceea doresc să las următorul mesaj vizitatorilor blogului, prezenţi şi viitori, de naţionalitate albaneză:
Arsyeja e vetme që kam postuar këta dokumentarë është që dëshiroj një luftuar realist kundër tyre, me kontra-argumentet reale, pa pasionet ballkanike.
Unë dëshiroj që ju, Shqiptaret, të ketë këtu drejtën për përgjigje. Si mund ne, Rumunët, por dhe të tjera, ta dimë çfarë është e vërtetë dhe çfarë është propagandë…
Afërmendsh, unë ftoj të gjithë të postuar këtu dokumentarë interesantë, anti- ose proshqiptarë, dhe për të diskutuar. Unë mendoj që prandaj faqjia quhet „Documentare”, a nuk po? 🙂
Vă rog să-mi iertaţi greşelile de exprimare în limba albaneză, încă mai învăţ. 🙂
😀 Apo jo? Singura ai scris tot asta?
Păi, zicea bine cine zicea că fiecare şut… e un pas înainte 😀 Aşa că m-am ambiţionat şi… mi-am luat în braţe dicţionarele, cartea de gramatică albaneză şi resursele lingvistice de pe internet, m-am pus pe scris şi… într-un final şi acum sunt şocată că sunt uimită, sau uimită că sunt şocată că nici nu ştiu cum am reuşit să scriu aşa mult în albaneză, cât timp am scris parcă am visat 🙂 Nu ştiu cât de corect este, dar sper totuşi că i-am devansat pe cei de la google translator 😀
Avand in vedere ca e prima data cand scrii asa mult in albaneza, pot sa zic ca ai un viitor promitator de a invata asa cum trebuie limba lui Skenderbeg. Sunt putine greseli care le poti elimina doar practicand. Thumbs up!
Deşi rubrica „Prieteni sau duşmani” suscită, din păcate, un interes minim comparativ cu celelalte, noi nu ne lăsăm 🙂 Dacă nu veniţi voi la ea, vine ea la voi – şi deja îşi întinde „tentaculele” în rubrica „Documentare”. Vă las mai jos traducerea unui articol găsit aseară pe Wikipedia sârbească:
„Salutări din Kosovo” (sârbă „Поздрави са Косова”/ „Pozdravi sa Kosova”) este un film documentar sârbo-albanez în regia lui Dušan Gajić.
Documentarul a obţinut „Premiul de argint” pentru cel mai bun documentar politic în cadrul festivalului Worldmedia desfăşurat la Hamburg, Germania. Documentarul, care a fost realizat în colaborare cu jurnalistul Fatos Bytyqi, reprezintă o încercare de explorare a naturii conflictului privind statutul provinciei Kosovo şi de spargere a stereotipurilor obişnuite din relatările privind conflictul sârbo-albanez legat de Kosovo, scrie SEETV (South East Europe TV Exchanges).
”Văd acest premiu ca un apel pentru relatări mai deschise şi mai corecte în problema Kosovo, care lipsesc în mod dramatic şi în mass media sârbă, şi în cea albaneză“, a declarat Gajić. Potrivit afirmaţiilor sale, nu se va ajunge la o rezolvare mulţumitoare privind viitorul statut Kosovo „fără o dezbatere amplă şi deschisă, la care să participe reprezentanţi ai ambelor comunităţi”. „Mass media joacă un rol-cheie în crearea condiţiilor pentru o astfel de dezbatere deschisă – făcând loc pentru problemele şi atitudinile tuturor comunităţilor, nu numai ale uneia sau alteia”, a apreciat Gajić.
El a indicat de asemenea că „o acoperire mass-media deschisă şi cuprinzătoare este de o importanţă critică, nu numai pentru extinderea spaţiul soluţionărilor posibile, dar şi pentru capacitatea generală a societăţi de a realiza un compromis şi de a ajunge la o soluţie acceptabilă pentru toţi.”
Echipa de producţie albanezo-sârbă a călătorit prin Kosovo, întâlnindu-se cu oameni obişnuiţi din ambele comunităţi etnice – în oraşe şi sate, în enclave şi mănăstiri, în şcoli, cafenele şi spitale.
Membrii echipei au discutat cu personalităţi de frunte din viaţa politică şi din mass media, din cercuri moderate şi radicale, ca şi din organizaţii internaţionale, explorând mozaicul vieţii de zi cu zi din Kosovo, făcând schimb de opinii şi perspective asupra prezentului şi viitorului.
„Ambelor comunităţi le este clar că situaţia existentă trebuie să se schimbe. Însă viziunile asupra viitorului statut Kosovo sunt diametral opuse. Este posibil să se iasă din acest impas? Poate Europa să fie cheia pentru viitorul Kosovo?”, scrie SEETV.
Din punctul meu de vedere singurele relatii care poate sa aiba Serbia cu Kosovo de acum incolo sunt cele diplomatice.
Absolut. Numai că eu aş înlocui „poate” cu „trebuie”. Că degeaba poate, adică are posibilitatea, dacă nu vrea. Eh şi la nivel de state oricum numai relaţii diplomatice există, la nivel de oameni şi societate din fericire poate exista mult mai mult decât atât, dacă există muncă şi bunăvoinţă de ambele părţi, care să influenţeze aceste relaţii diplomatice într-un sens pozitiv. Să fie într-un ceas bun!
Sincer cred ca e mult spus ” relatii diplomatie”, la cate au facut albanezii si uck sarbiilor nevinovati
Banuiesc ca tu incluzi si Arcan & Co in categoria „sarbi nevinovati”, nu?
Nimeni nu neaga faptul ca albanezii au facut la randul lor crime…
Dar sa nu uitam, zona a fost sub controlul politic al Belgradului pana la razboi. Politicienii sarbi ar fi putut lua oricand deciziile necesare pentru a evita de la inceput aparitia unor situatii de criza… dar nu au facut-o. Dimpotriva, au avut grija sa isi calce in picioare sistematic proprii cetateni.
Vorba romaneasca, „semeni vant, culegi furtuna”.
Sunt deacord cu tine Zalmoxe, insa nu as vrea sa permit compatimirea Serbiei care prin comportamentul de victima insusit dupa sfarsitul razboaielor din Iugoslavia, incearca sa stearga (sau sa puna in balanta) crimele facute in mod organizat si foarte bine dinainte gandite asupra poporului albanez.
Gandeste-te bine la ce spui. Sarbii nevinovati i-au pus pumnul in gura lui Rugova atunci cand el a incercat o abordare diplomata…ori daca nu esti in stare sa gestionezi prin diplomatie situatia trebuie sa iti asumi consecintele fara a te victimiza. Atrocitati au fost si de o parte si de cealalta dar, din punctul meu de vedere, situatia putea fi rezolvata pe cale diplomatica daca Serbia nu era atat de rigida si incapatanata.
Documrntarul (BBC) The Death Of Yugoslavia episoadele 4, 5 si 6 nu au subtitrare in l. romana, poate cineva, binevoitor, va pune traducerea. Multumim anticipat.
caut si nu gasesc niciunde traducerile pentru partile 4,5 si 6